Data actualizării:
Data publicării:

Comisia SRI a convins congresmeni americani să voteze un act normativ favorabil României - Black Sea Security Act

Autor: George Eduard Caramiciu | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Oana Floarea vorbește despre eforturile făcute de Comisia SRI a României, la Washington, de a convinge politicienii americani de necesitatea includerii României în prioritățile strategice ale SUA.

După ce Oana Florea a dezvăluit pentru DC News legătura dintre SUA și România, cel puțin la nivel informațional, deputata a mai precizat momentul în care Comisia SRI din România a făcut lobby pentru țara noastră pe tema unui act normativ care, în momentul prezent, este dezbătut la nivelul Congresului SUA. Actul în sine privește, printre altele, strategii concentrate pe Marea Neagră, unde ar fi inclusă și România.

Vezi și: Detaliile discuțiilor Comisiei SRI din România la Washington. Oana Florea, informații de culise / video

„Discuțiile au fost și pe tema unui act normativ care a trecut de senatul american și acum este în dezbatere la Congres. E un act normativ care este mai important și face referire la bugetul pe apărare al SUA, pentru 2024, și care are niște articole privitoare la strategia Mării Negre - Black Sea Security Act.

Este extrem de important pentru noi și pentru regiune. De aceea am ținut neapărat să vorbim despre asta, ca acei congresmeni să-l susțină și să-l voteze. Țin să vă spun că, după ce ne-am întors în țară, am primit un mesaj potrivit căruia unii dintre cei cu care am vorbit chiar au semnat și au vorbit în susținerea acestor amendamente.”

Oana Florea a mai dezvăluit că nu au adus în vedere congresmenilor americani doar importanța strategică a adoptării actului respectiv, dar și importanța economică și comercială din regiune.

„Asta înseamnă că, odată ce este publicat și intră în vigoare actul normativ, la 180 de zile de la publicare, atât Departamentul de Stat, cât și cel de Apărare al SUA, trebuie să ia măsuri ca să pună în aplicare toate dispozițiile. România este partener de încredere în flancul estic, dar are nevoie și de sprijin.

Pe lângă importanța asta pe securitate, noi am susținut și am menționat că Marea Neagră este o prioritate și din punct de vedere economic, pentru investiții în zonă. Din punct de vedere energetic, din punct de vedere comercial, nu mai spunem că importanța a crescut mult cu grânele care fac tranzit din Ucraina. Dorim și noi oportunitatea pentru România, să fim un hub în ceea ce privește cerealele și transportul cerealier”

Marea Neagră- poarta dintre Europa și Asia

„Marea Neagră este și pentru Rusia la fel de atractivă. Tocmai de aceea au anexat Crimeea și așa mai departe. Este o mare închisă, dar ea asigură o legătură între Europa și Asia și este foarte importantă și pentru Turcia, și pentru Rusia, dar și pentru România și Bulgaria. Atunci, trebuie să ne păstrăm vigilenți și atenți în a obține atât securitate în Marea Neagră, cât și alte avantaje pe care le-am menționat.”

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel