Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a decis, joi, că în cadrul DNA se pot înfiinţa servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului-şef, dar cu avizul Secţiei pentru procurori a CSM.
Parlamentarii din comisie au modificat, în acest sens, legea privind organizarea judiciară, care în prezent prevede că aceste servicii se pot înfiinţa doar prin ordin al procurorului şef. Astfel, 'în cadrul DNA se pot înfiinţa servicii teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul Secţiei pentru procurori a CSM', prevede articolul modificat.
Comisia a mai decis majorarea de la 6 la 8 ani a vechimii în funcţie a procurorilor pentru a fi numiţi în cadrul DIICOT
"Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cu o vechime de cel puţin 8 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop", prevede textul adoptat.
De asemenea, comisia a introdus două texte noi cu privire la situaţia procurorului după încetarea activităţii de la DIICOT. 'La data încetării activităţii în cadrul DIICOT, procurorul poate ocupa o funcţie la acelaşi parchet sau la un alt parchet, unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii ori revine la parchetul de unde provine. La data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul DIICOT îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizare corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii', au stabilit membrii comisiei parlamentare.
"Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului Justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul Justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al DIICOT", prevede un alt text adoptat de comisia parlamentară specială.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române