Data actualizării:
Data publicării:

Comisia pentru Apărare cere SUA să sprijine Armata Română

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Comisia pentru Apărare din Camera Deputaților a primit o vizită strategică importantă pentru Armata Română. 

"Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a primit vizita domnului Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti. Domnia sa a fost însoţit de către ataşatul militar al Ambasadei şi de către şeful Biroului pentru Cooperare in Domeniul Apărării. În discuţiile avute, partea americană a reliefat faptul că România îşi duce la îndeplinire toate angajamentele asumate faţă de partenerii americani şi europeni şi se manifestă ca un furnizor de securitate pentru întreaga regiune. Membrii Comisiei au adresat o serie de întrebări legate de climatul de securitate din sud-estul Europei, eficienţa controlului parlamentar asupra sectorului de securitate, adaptarea cadrului legislativ pentru punerea în aplicare a Parteneriatul Strategic, solicitând totodată sprijin părţii americane pentru înzestrarea Armatei României şi modernizarea capabilităţilor militare. Preşedintele Comisiei pentru apărare, dl. deputat Ion Mocioalcă, a menţionat faptul că membrii Comisiei vor folosi toate mecanismele democratice pentru a convinge Guvernul României şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul apărării în a acţiona în promovarea păcii şi securităţii în regiune", precizează un comunicat de presă al Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților. 

Senatorul Ion Mocioalcă a declarat pentru DCNews că membrii Comisiei au cerut Statelor Unite să își întărească prezența militară în România, atât la Marea Neagră, cât și cu trupe terestre. La summitul NATO de la Varșovia, țările din regiune vor solicita sprijin american pentru întărirea flancului estic al blocului militar, a  precizat Mocioalcă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel