Comisia Iordache. Obligaţia ca magistraţii să se abţină de la manifestări defăimătoare, eliminată
Comisia condusă de Florin Iordache a decis, marţi, eliminarea din Ordonanţa de urgenţă 92/2018 referitoare la modificarea legilor Justiţiei a prevederii potrivit căreia judecătorii şi procurorii erau obligaţi să se abţină de la manifestări defăimătoare la adresa celorlalte puteri ale statului.
Articolul abrogat prevedea că "judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă şi executivă". OUG 92/2018, care modifică legile Justiţiei şi trebuia să intre în dezbaterea plenului Camerei superioare, a fost retrimisă Comisiei Iordache, pentru a analiza un amendament al CSM, care vizează personalul de la cabinetul membrilor Consiliului.
Ce prevede amendamentul
Potrivit adresei transmise Senatului, semnată de preşedintele CSM, Simona Camelia Marcu, amendamentul propune completarea art. 54 din Legea 317/2004 astfel: "În cadrul cabinetului membrului Consiliului pot fi prevăzute şi posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. Pe aceste posturi pot fi detaşaţi şi judecători sau procurori la solicitarea membrului în subordinea căruia este organizat cabinetul, care beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii detaşaţi. Directorul de cabinet şi consilierii care nu au calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor beneficiază de drepturile salariale prevăzute de lege pentru consilierii preşedintelui CSM".
Preşedintele Comisiei, Florin Iordache, a precizat, însă, că acest amendament nu poate fi supus dezbaterii în acest for pe motiv că a venit prea târziu şi nu a putut fi discutat şi în Camera Deputaţilor. "A sosit târziu, niciun parlamentar nu şi-o însuşeşte (propunerea CSM - n.r.), nu o putem cuprinde aici pentru că am face ca întreaga lege să fie supusă controlului constituţionalităţii", a precizat Iordache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News