Data actualizării:
Data publicării:

Comisia Europeană vrea discuții cât mai rapide pentru aderarea Ucrainei la UE

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

În raportul său anual referitor la extinderea Uniunii Europene, Comisia Europeană a declarat miercuri că Ucraina ar trebui să progreseze către următoarea etapă a negocierilor pentru aderarea la UE "în cel mai scurt timp posibil" în 2025. Aceasta va implica avansarea discuțiilor în domenii precum sistemul judiciar, reglementările financiare și drepturile fundamentale.

Cu această ocazie, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a afirmat că Ucraina "a continuat să promoveze reforme-cheie, deşi luptă într-un război brutal de agresiune".

Aderarea la Uniunea Europeană este o prioritate strategică pentru Ucraina, susţinută puternic de preşedintele Volodimir Zelenski după ce ţara a fost invadată de forţele ruse în februarie 2022. Negocierile au început în iunie.

Chiar şi după începerea tratativelor, nu există garanţii

 

Procesul de negociere este îndelungat şi complicat, necesitând ani de schimbări în administraţie, legislaţie şi economie până când statul candidat îndeplineşte standardele UE.

Chiar şi după începerea tratativelor, nu există garanţii; dpa reaminteşte situaţia Turciei, cu care negocierile au început în 2005, însă sunt blocate de multă vreme. În raportul prezentat miercuri, Comisia nu a indicat existenţa vreunui progres, deşi a remarcat o "reangajare treptată".

Aşa cum era de aşteptat, raportul este negativ în privinţa Georgiei, unde recentele alegeri au avut loc, conform observaţiilor Comisiei, într-un "mediu tensionat şi foarte polarizat". Negocierile cu Georgia sunt suspendate din iunie, când guvernul de la Tbilisi a impus o lege împotriva organizaţiilor neguvernamentale şi de presă finanţate din străinătate. Legislaţia respectivă, asemănătoare cu cea din Rusia, obligă structurile din mass-media şi societatea civilă să se înregistreze ca "agenţi străini" dacă primesc din afara ţării mai mult de 20% din fonduri, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel