'Cu siguranţă vrem să extinde regulile privitoare la obiectele de plastic de unică folosinţă şi în prezent analizăm în ce direcţie este posibilă această extindere. Un pas important ar fi, de exemplu, interzicerea ambalajelor din plastic sau utilizarea plasticului reciclat', a spus Virginijus Sinkevicius pentru Die Welt.
Noile prevederi UE cu privire la utilizarea obiectelor de plastic de unică folosinţă riscă să ameninţe o piaţă cu o valoare de peste 10 miliarde de dolari, polipropilena şi polistirenul fiind cele mai afectate. Adoptată anul trecut, Directiva UE privind obiectele de plastic de unică folosinţă interzice utilizarea unor produse de plastic precum vesela, paiele, beţişoare din plastic pentru urechi şi unele containere din polistiren.
De asemenea, Comisia Europeană analizează modul în care producătorii de produse precum anvelope sau cosmetice ar putea fi obligaţi să reducă în mod semnificativ cantitatea de microplastice din produsele lor. 'Microplasticele sunt pe agenda noastră. Până la finele anului vom veni cu o listă foarte detaliată a tuturor acestor produse care conţin microplastice sau utilizează microplastice', a spus Virginijus Sinkevicius. Circa 245 de milioane de tone de plastic sunt produse anual pe glob, potrivit estimărilor acestei industrii. Această cantitate reprezintă echivalentul a 31 de kilograme de plastic anual pentru fiecare dintre cele 7,1 miliarde de persoane de pe planetă, spun cercetătorii, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Carambol la Boița. Titi Aur, analiza videoclipului: Dacă nu se întâmpla, spuneau că bat câmpii
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu