Comisia Europeană afirmă că nu cere statelor UE 'relocări obligatorii' de migranţi, ci 'solidaritate obligatorie'
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Comisia Europeană a negat vineri că propunerile sale legislative în chestiunea migraţiei şi dreptului de azil includ relocarea obligatorie a migranţilor între statele membre ale UE, după ce Polonia şi-a manifestat din nou opoziţia faţă de acest principiu, relatează agenţia EFE. 

'Statele membre trebuie să sprijine acele ţări care primesc migranţi când sosesc în UE, dar forma pe care aceasta o poate lua poate varia şi nu este vorba în mod absolut de relocări obligatorii', a declarat purtătorul de cuvânt-şef al Comisiei Europene, Eric Mamer.

'Nu este vorba despre relocări obligatorii, ci despre solidaritate obligatorie', a indicat la rândul ei purtătoarea de cuvânt a Comisiei pentru domeniul afaceri interne, Anitta Hipper. Şi titulara suedeză a portofoliului Migraţiei, Maria Stenergard, a cărei ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a transmis că propunerea sa de compromis asupra unui 'Pact European pentru Migraţie şi Azil' nu cuprinde relocările obligatorii, respinse de mai multe state membre. 'Daţi-mi voie să fiu clară: relocarea obligatorie nu a fost, nu este şi nu va fi în propunere.

Solidaritatea obligatorie este altceva', a susţinut ea pe Twitter. În propunerea sa privind Pactul European pentru Migraţie şi Azil, Comisia Europeană nu mai cere explicit cote obligatorii de refugiaţi, ca în 2016, dar instituie în schimb un mecanism de 'solidaritate obligatorie' prin care Bruxellesul să poată stabili de fapt cote pentru statele membre ale UE, însă aceste ţări ar avea ca alternativă în locul relocărilor alte contribuţii, în special financiare.

Referindu-se la această alternativă a contribuţiilor financiare în locul preluării efective a migranţilor, parlamentarul polonez Andrzej Kryj, membru al partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), a estimat că 'plata a 22.000 de euro pentru fiecare migrant pe care Polonia refuză să-l primească este o eroare din partea birocraţilor şi o cifră disproporţionată'. Guvernul de la Varşovia a exprimat joi 'opoziţia fermă şi sistematică' a Poloniei faţă de un plan al Bruxellesului de relocare a unui număr cuprins între 30.000 şi 120.000 de migranţi în statele UE.

Ministrul polonez pentru afaceri europene, Szymon Szynkowski, a calificat drept 'dăunătoare şi ineficiente mecanismele de relocare obligatorie a migranţilor' propuse de Comisia Europeană. 'Ne opunem ferm oricărei încercări de a reveni la acest proiect' al cotelor obligatorii de refugiaţi, a adăugat el, amintind pe de altă parte că, de când a început războiul în Ucraina, Polonia a primit peste un milion de refugiaţi ucraineni, pentru care statul polonez trebuie să suporte mare parte din costuri, ajutoarele europene de 200 de euro pentru fiecare refugiat ucrainean fiind insuficiente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel