Comisia Europeană, acord cu Novavax pentru achiziția de doze de vaccin Covid-19
Comisia Europeană și compania farmaceutică americană Novavax au ajuns la un acord, miercuri, pentru cumpărarea a milioane de doze de vaccin Covid-19.
Comisia Europeană și compania farmaceutică americană Novavax au ajuns la un acord, miercuri, după negocieri de peste un an și jumătate, pentru cumpărarea a 200 de milioane de doze de vaccin Covid-19, transmite Politico.
Astfel, statele Uniunii Europene vor primi 100 de milioane de doze de vaccin Covid-19 și vor putea să achiziționeze alte 100 de milioane până în anul 2023.
Potrivit Comisiei Europene, vaccinurile vor fi disponibile în ultimul sfert al lui 2021 sau în primul din 2022. Există și posibilitatea ca statele membre UE să doneze dozele primite.
Vaccinul are la bază o tehnologie diferită, ce se bazează pe o proteină care declanșează un răspuns imunitar, fără virus. Novavax anunța, în luna iunie, că are o eficacitate de peste 90%, inclusiv împotriva noilor tulpini Covid.
As variants are spreading, we need to stay vigilant.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) August 4, 2021
We approved a new contract with @Novavax for 200 million doses of its vaccine, which is already being tested successfully against variants.
With our broad vaccine portfolio we protect Europeans and help vaccinate the world. pic.twitter.com/3IQ2692CAz
Uniunea Europene transmitea că a încheiat 'discuții exploratorii' în decembrie 2020, dar a urmat blocarea acordului în chestiuni privind asigurarea unui calendar de livrare și stabilirea lanțului de aprovizionare european al companiei americane Novavax.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mai informa că 'pe măsură ce noile variante de coronavirus se răspândesc în Europa și în întreaga lume, acest nou contract cu o companie care își testează deja vaccinul cu succes împotriva acestor variante este o garanție suplimentară pentru protecția populației noastre'.
Agenția Europeană pentru Medicamente efectuează o revizuire continuă a vaccinului, iar compania Novavax trebuie să prezinte o cerere formală de comercializare pentru aprobarea în Uniunea Europeană.
Tot miercuri, OMS a cerut ca a treia doză de vaccin să fie amânată până în toamnă. Termenul poate fi extins
Organizația Mondială a Sănătății a cerut miercuri amânarea celei de-a treia doze de vaccin Covid-19, numită și doză de rapel, pentru că există o inechitate prea adâncă atunci când vine vorba de imunizare la nivel mondial, anunță CNBC.
Agenția internațională a spus că acest moratoriu ar trebui să dureze cel puțin două luni pentru a permite comunității internaționale să-și atingă obiectivul de a vaccina cel puțin 10% din populația fiecărei țări din lume până la finalul lunii septembrie. „Avem nevoie de distribuirea de urgență a majorității vaccinurilor care merge către țări dezvoltate spre țările cu venituri mai mici”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. (Citește mai mult AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News