Data publicării:

Comisia de la Veneția. Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu discuții pentru transparentizarea finanțării ONG-urilor

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

 Transparentizarea finanţării organizaţiilor neguvernamentale a constituit una dintre temele principale ale discuţiilor care au avut lor marţi, la Bucureşti, între parlamentarii PSD Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu şi o delegaţie a Comisiei de la Veneţia. 

"Am fost informat, în urmă cu mai multe zile, de faptul că la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au primit sesizări sau a fost atenţionată în legătură cu proiectul de lege iniţiat de mine şi de Liviu Pleşoianu cu privire la transparentizarea finanţării ONG-urilor şi o reglementare ceva mai clară şi mai predictibilă în privinţa acordării statutului de organizaţie de utilitate publică. APCE a solicitat o informare din partea Comisiei pentru democraţie prin drept, este cunoscută sub numele generic Comisia de la Veneţia. Am fost informaţi şi am programat o întâlnire cu acest corp de experţi, din care fac parte şi doi membri ai Comisiei de la Veneţia din Islanda şi Marea Britanie. A fost o întâlnire la care am participat împreună cu deputatul Liviu Pleşoianu," a spus Șerban Nicolae.

Întrebarea pentru reprezentanții Comisiei

Senatorul Șerban Nicolae spune că a dorit să știe dacă o astfel de prevedere aduce atingere societății civile. 

"Înţeleg că ieri au avut întâlniri la Ministerul Justiţiei, cu ONG-urile şi alte reuniuni. După întâlnirea cu noi a mai fost o întâlnire programată - cu preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, cu preşedinţi ai comisiilor pentru drepturile omului şi egalitate de şanse tot din Camera Deputaţilor şi cu Titus Corlăţean - senatorul care conduce delegaţia Romaniei la APCE. În principal au vrut să afle dacă propunerea pe care o facem noi este de natură să aducă atingere vieţii asociative din România, societăţii civile, dacă restricţionăm, dacă stabilim interdicţii, dacă există vreo altă formă de presiune", a declarat Şerban Nicolae la Palatul Parlamentului. 

El a susţinut că dialogul cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia a fost unul deschis, care a durat chiar mult mai mult decât era prognozat, aproximativ două ore şi jumătate, după care, speră el, "lucrurile să fi fost lămurite", relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel