Comisia arhiva SIPA. Monica Macovei, refuz categoric pentru Parlament
Europarlamentarul Monica Macovei reiterează că nu se va prezenta pentru a fi audiată la comisia parlamentară privind SIPA şi că nu a primit nicio informaţie sau dosar din arhiva DGPA/SIPA.
"Am transmis Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului "pentru a se clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale şi Anticorupţie", săptămâna trecută, că nu îmi dau 'acordul de voinţă' de a fi audiată, în temeiul Legii nr. 96/2006. În Decizia 611 din 3 octombrie 2017, dar şi în alte decizii anterioare, Curtea Constituţională a subliniat că: 'În privinţa terţilor (alte persoane decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice), procedura de a obţine informaţii demarează cu o invitaţie (...) În acest sens, alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 96/2006 precizează o condiţie suplimentară, care ţine de acordul de voinţă al persoanei invitate, şi anume acceptarea acesteia de a fi audiată (..)' (par.125). Sigur, este posibil ca peste noapte să schimbe legea, însă în prezent acestea sunt prevederile legale", precizează Monica Macovei.
O parte din plan
Eurodeputatul adaugă că PSD şi ALDE îşi continuă "planul de distrugere a justiţiei independente".
"O parte din acest plan este decredibilizarea justiţiei, a procurorilor şi judecătorilor care anchetează şi judecă dosare cu politicieni, a celor care susţin anticorupţia şi respectarea legilor. De aceea, au făcut o comisie de anchetă 'pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie'. În loc să fie anchetaţi cei care au decis înfiinţarea unui serviciu secret militarizat şi subordonat exclusiv ministrului Justiţiei, fără niciun control din afară, cei care l-au folosit şi s-au bucurat de informaţii şi cei care l-au transformat într-un mijloc de presiune şi şantajare a magistraţilor, aşa cum relata, pe larg, presa în perioada Năstase-Stănoiu, comisia vrea să-i ancheteze pe cei care au avut curajul să desfiinţeze un serviciu secret", afirmă Macovei.
Spun din nou
Ea arată că a decis desfiinţarea SIPA (DGPA) tocmai "din cauza informaţiilor publice privind modul în care Rodica Stănoiu şi securiştii care au condus SIPA au folosit acest serviciu pentru şantajarea magistraţilor".
"Pentru românii pe care îi respect, spun din nou: nu am primit nicio informaţie din arhiva DGPA/SIPA, nu am primit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am văzut şi citit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am sustras niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat şi distrus niciun hard-disk, nu am dat nimănui ordin să sustragă, să distrugă, să copieze vreun dosar din arhiva DGPA/SIPA sau hard-disk", mai afirmă eurodeputatul.
Monica Macovei mai arată că în România, ca stat de drept, "justiţia trebuie făcută de judecători şi procurori, nu de politicieni", relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News