Un comisar de poliție din Arad este cercetat penal după ce ar fi furat un card bancar și o găleată. Acesta este acuzat că, într-o noapte, la începutul lunii august, a intrat în casa unui bărbat din orașul Chișineu-Criș și i-a furat un card bancar, pe care se afla suma de 1.800 lei, precum și o găleată.
Victima nu a depus plângere, dar prietenii acestuia au decis că fapta polițistului nu trebuie să rămână nepedepsită, motiv pentru care au formulat plângere penală împotriva comisarului.
IPJ Arad a confirmat cazul
Existența dosarului penal pe numele comisarului a fost confirmată și de oficialii IPJ Arad, potrivit Realitatea.net.
„În cursul zilei de vineri, 13 august, la nivelul Poliției orașului Chișineu-Criș a fost înregistrată o plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș în vederea verificări celor sesizate și luarea măsurilor legale. De asemenea conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a dispus efectuarea de verificări în termen, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsuri”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Arad.
Polițist, lovit cu sapa în zona capului
Un polițist din Buhuși a fost atacat cu sapa de un individ violent, surprins în flagrant. Acesta și-a ferit capul și a fost tăiat cu sapa la umăr, iar din acest motiv procurorul de caz ar fi refuzat să încadreze fapta la ultraj ori tentativă de omor, acuză Sindicatul Europol. Omul legii intervenise în urma unui apel la 112, după ce un bărbat ar fi intrat fără drept în locuința unei persoane pe care o atacase.
"Ce este însă absolut REVOLTĂTOR este faptul că procurorul sesizat a refuzat să încadreze fapta ca fiind „tentativă de omor” sau cel puțin „ultraj”, în condițiile în care intenția agresorului de a-l lovi în cap pe polițist a fost clară. Mai mult, procurorul a motivat gestul său de a încadra fapta ca fiind o banală infracțiune de „lovire” pentru că agresorul ar fi declarat că s-a speriat și nu și-a dat seama că lovește cu sapa un polițist.Cum să mai ceri unui polițist să intervină prompt și să-și riște viața pentru a o salva pe a altora, când inclusiv procurorul subminează autoritatea poliției și încurajează astfel de fapte prin deciziile sale?!", se arată într-o postare pe Facebook a Sindicatului Europol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară