Data publicării:

Comic-Con România, DATĂ OFICIALĂ de desfăşurare

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Organizatorii Comic-Con România au anunţat data oficială la care a fost programat evenimentul, dar şi data la care se va desfăşura în 2021. 

"Încă din februarie am urmărit cu foarte mult interes situația internațională a răspândirii noului Coronavirus. Pe tot parcursul acesta am fost optimiști și am luat în calcul orice scenariu pentru a fi pregătiți. Nu ne-am dorit să ajungem la o reprogramare a evenimentului, însă, în același timp, nu ne dorim să îi diminuăm calitatea și conținutul. Astfel, pentru a ne asigura că atât invitații cu care am finalizat contractele, companiile care au confirmat participarea, cât și publicul pot participa fără nici o restricție, am decis să reprogramare evenimentul pentru 3-6 decembrie 2020.

Din luna decembrie 2019 lucrăm la o ediție de toamnă care să aibă loc la Cluj-Napoca, însă nu s-a ajuns la o decizie finală, urmând să o anunțăm până la finalul lunii aprilie. În eventualitatea în care evenimentul de la Cluj-Napoca va avea loc, va fi cu cel puțin 30 de zile înainte de ediția din București.

Astfel toate persoanele care au achiziționat biletele pentru East European Comic Con Iunie 2020 pot alege una din următoarele opțiuni:

1 - Folosirea biletelor pentru ediția din Cluj-Napoca (Noiembrie 2020) în măsura în care această va avea loc.
2 - Folosirea biletelor pentru ediția din București (3-6 Decembrie 2020).
3 - Folosirea biletelor pentru ediția din București din Mai sau Iunie 2021;
4- Restituirea sumei achitate.", se arată într-un comunicat al organizatorilor, pe Facebook. 

Ce se întâmplă cu biletele? "Sunt momente dificile"

"Nu vă ascundem că sunt momente dificile pentru toți organizatorii de evenimente, în special având în vedere costurile deja achitate pentru ediția din Iunie 2020. Astfel că speranța noastră este că majoritatea dintre voi va înțelege și va opta pentru variantele 1-3 pentru a ajuta evenimentul să treacă peste această provocare cu bine. Dar, în același timp, înțelegem și situația dificilă prin care treceți unii dintre voi și vom găsi o soluție eficientă pentru a returna contravaloarea biletului oricărei persoane care va solicită asta.

Toate biletele vândute prin intermediul site-ului comic-con.ro pot fi returnate într-un interval de 30 de zile de la data solicitării. Solicitările pot fi formulate până la data de 10 aprilie 2020 inclusiv, prin email la [email protected]. Începând cu 11 Aprilie, posesorii unui bilet achitat pot opta doar pentru participarea la unul dintre cele 3 evenimente Comic Con.

Pentru biletele achiziționate din magazine sau online de la MyTicket/Entertix, Eventim sau IaBilet.ro, va rugăm să luați legătura cu ei, urmând că aceștia să vă anunțe care este procedura de returnare.", se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel