Comerțul dintre UE și Ucraina, fără taxe pentru încă un an. Dan Motreanu, anunț din Parlamentul European
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Parlamentului European a aprobat decizia de a prelungi cu un an măsura de liberalizare a comerțului dintre Uniunea Europeană și Ucraina. 

"Sprijinul pentru Ucraina trebuie să continue fără a afecta fermierii români!

Cu o largă majoritate de voturi în plenul Parlamentului European, am aprobat decizia de a prelungi cu un an măsura de liberalizare a comerțului dintre Uniunea Europeană și Ucraina. Prin această decizie, suspendăm pentru încă un an taxele vamale la produsele exportate din Ucraina spre Uniunea Europeană care erau supuse acestor taxe.

Cu toate acestea, având în vedere criza generată de influxul de produse agroalimentare ucrainene pe piața națională și europeană, am adoptat măsuri de salvgardare consolidate pentru a preveni și contracara efectele negative asupra pieței în statele membre ale UE.

Astfel, Comisia Europeană va lua măsurile necesare, inclusiv reintroducerea taxelor vamale, în cazul în care constată că importurile unui anumit produs conduc la perturbări ale pieței înoricare dintre statele sale membre sau la nivel UE.

Pentru produsele deosebit de sensibile, cum ar fi păsările de curte, ouăle și zahărul, noua legislație introduce un mecanism automat de salvgardare, care garantează că importurile scutite de taxe vamale ale acestor produse vor fi plafonate la nivelurile din perioada 2022-2023.

Împreună cu Daniel Buda și Iuliu Winkler, am depus singurele amendamente care au fost adoptate în plen, prin intermediul cărora:

Am prevăzut extinderea măsurilor de salvgardare și la alte produse sensibile, precum cerealele și mierea.

Perioada de declanșare a frânei de urgență a fost redusă de la 3 săptămâni la 14 zile.Declanșarea frânei de urgență presupune activarea rapidă a unor măsuri de protecție comercială sau a unor restricții la import pentru a contracara efectele negative asupra pieței cauzate de un flux neașteptat sau excesiv de produse provenite din Ucraina", a transmis Dan Motreanu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel