Comemorare Colectiv: Concerte caritabile ale unor nume mari
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Colectiv
Colectiv
La împlinirea unui an de la tragedia din Clubul Colectiv, mai multe formații rock și nume celebre din România au acceptat să concerteze gratuit pentru supraviețuitori. Sumele de bani strânse vor fi donate pentru supraviețuitorii care au încă nevoie de tratament. 

Nume mari din lumea rock-ului vor urca pe scena Berăriei H, în perioada 28 - 30 octombrie, în cadrul #3010 Festival şi vor cânta, pro bono, în beneficiul victimelor din Colectiv, informează un comunicat al organizatorilor. 

Evenimentul este organizat de Asociaţia Colectiv GTG 3010, care va folosi fondurile obţinute din vânzarea biletelor pentru decontarea tratamentelor medicale ale răniţilor din Colectiv. 

"Când mi-am asumat această responsabilitate de a contacta şi a convinge trupele să concerteze la #3010 Festival, nu m-am aşteptat la atâtea răspunsuri şi reacţii pozitive. Ştiu cât de greu le este formaţiilor să îşi sacrifice o seară de weekend, mai ales dacă este vorba de un concert într-o altă localitate, cât timp, energie şi resurse implică un astfel de eveniment", a declarat Cătălin Scânteie, organizator. 

Artiştii ce vor cânta la festival sunt: Compact, Coma, Truda, Kempes, Metrock, Talisman, Altar, Awake, W3 4R3 NUM83R5, Costi Cămărăşan Band, Florin Chilian, Anton, Fallen, Nexus, Hatemode, Gray Matters, 7 Semne, Bulletproof, Trooper, Krypton Unplugged. Prezentatorul evenimentului este Petre Magdin. 

Mesajul pentru cei care și-au pierdut viața 

"Participarea la acest eveniment nu înseamnă doar trei zile de concerte şi muzică bună. Este mesajul nostru pentru cei 64 care astăzi nu mai sunt că nu i-am uitat. Este, de asemenea, o mână întinsă supravieţuitorilor, cei care s-au luptat în ultimul an, zi după zi, pentru o nouă şansă la o viaţă normală", a declarat Eugen Iancu, membru fondator al Asociaţiei Colectiv GTG 3010. 

În acest moment, există mai multe variante prin care cei care doresc îşi pot procura biletele sau abonamentele pentru #3010 Festival: direct de la Berăria H sau online, de pe site-urile eventim.ro, iabilet.ro sau eventbook.ro. Preţul unui bilet valabil pentru o zi este de 50 de lei, iar al unui abonament pentru toate cele trei zile costă 100 de lei. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel