Data publicării:

Comăniţă va face plângere penală împotriva lui Celestini şi spune că a sesizat Parchetul din 2008

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ciocan
ciocan

Alegeri prezidentiale 2024

Şeful ANV, Viorel Comăniţă, susţine că a sesizat Parchetul în 2008 cu privire la posibila săvârşire a unor fapte de evaziune fiscală de către firma lui Antonello Celestini, căruia îi va face plângere penală pentru denunţ calomnios.

"În 2008, în calitate de director al Direcţiei de Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale din cadrul Autorităţi Naţionale a Vămilor am sesizat Parchetul cu privire la posibila săvârşire a unor fapte de evaziune fiscală de către firma domnului Celestini. Ca urmare a acţiunilor de control pe care le-am dispus în calitatea mea de director al DSAOV – ANV s-a efectuat inspecţia fiscală în cauză, stabilindu-se prin decizie de impunere un debit în sarcina societăţii în valoare de 219 milioane euro, datorie la bugetul consolidat al statului", susţine Viorel Comăniţă într-o declaraţie, citată de Mediafax.

Şeful Vămii a arătat că neregulile constatate pe parcursul verificărilor efectuate de echipa mixtă ANV-Garda Finaciară au făcut obiectul unei sesizări transmise DNA.

"Consider că aşa-zisele dezvăluiri făcute în media de cetăţeanul italian nu reprezintă altceva decât o acţiune de răzbunare împotriva celor care au reuşit să descopere acţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani realizate de firma în cauză", concluzionează Comăniţă.

Omul de afaceri italian Antonello Celestini, care l-ar fi denunţat procurorilor DNA pe Nicolae Gavrilă, consilierul superior al ANAF arestat miercuri împreună cu un avocat, susţine că banii ceruţi de cei doi ar fi trebuit să ajungă la "un şef mare de la vamă", pentru că se apropiau alegerile.

Celestini a fost întrebat de jurnalişti la cine ar fi trebuit să ajungă banii ceruţi de Gavrilă. "Nu ştiu dacă e bine să spun la momentul ăsta. Era un şef de la vamă. Un şef mare de la vamă", a răspuns italianul, refuzând să divulge identitatea persoanei, pe motiv că ar putea "strica" ancheta procurorilor.

Întrebat dacă destinatarul banilor era şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, Viorel Comăniţă, Celestini a refuzat în continuare să divulge identitatea "şefului mare de la vamă", răspunzând, amuzat: "Nu! Nu ştiu! Dar asta ştie DNA".

Potrivit unui articol publicat de Jurnalul Naţional la mijlocul lunii februarie, Celestini l-ar fi inclus pe noul şef al Vămii, Viorel Comăniţă, între per­soanele care i-au solicitat prin in­terpuşi şpăgi de sute de mii de euro.

"Nu îl cunosc pe domnul Celestini şi nici pe celelalte persoane menţionate în această speţă. Apreciez că este vorba despre afirmaţii care au un caracter defăimător şi calomnios, formulate de către o persoană trimisă în judecată pentru evaziune fiscală de 44 milioane de euro. În consecinţă, în cursul zilei de mâine voi înainta o acţiune penală împotriva numitului Celestini Antonello pentru săvârşirea infracţiunii de denunţ calomnios", afirmă la rândul său Comăniţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel