Data publicării:

Coloane de maşini pe Valea Prahovei. Poliţia recomandă rute alternative

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Traficul pe Valea Prahovei, spre staţiuni, este extrem de aglomerat, iar poliţia recomandă şoferilor să folosească rute alternative. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că luni la oră 13:30 pe sensul de urcare al DN1 București-Brașov sunt înregistrate valori ridicate de trafic, fiind formată coloană în mișcare între kilometrii 100 – 107, între localitătile Breaza si Comarnic, județul Prahova, dar și pe Centura de Vest a orașului Ploiești.

De asemenea, aglomerație este și în stațiunile Bușteni, Azuga și Predeal, pe tronsonul kilometric 128-131 al DN1, pe sensul către Brașov.

Iar pe sensul către București, traficul este intens pe tronsonul km 138 -131, de la limita cu jud. Brasov până în stațiunea Bușteni, scrie Mediafax. 

Rute alternative

Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.

Pentru DN 1 București - Ploiești – Brașov, pot fi folosite ca alternative, pentru deplasarea autoturismelor, următoarele artere rutiere:

- București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia - DN 1A Brașov;

- București - A1 – Pitești – Câmpulung - DN 73 Râșnov;

- București - DN 71 – Târgoviște - DN 72A – Câmpulung - DN 73 Râșnov;

- București – Târgoviște - DN 71 Sinaia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel