Data publicării:

Coliziune între două mașini la Suceava: 11 răniți

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ambulanta
ambulanta

Alegeri prezidentiale 2024

Două mașini s-au ciocnit, duminică dimineața, la ieșirea din municipiul Suceava, 11 persoane ajungând la spital, patru dintre ele în stare gravă, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată, a declarat că două mașini s-au ciocnit frontal, pe DN 29 A, la ieșirea din Suceava spre localitatea Adâncata. Echipaje ale ISU și ale Serviciului Județean de Ambulanță s-au deplasat la locul accidentului.

La Spitalul Județean Suceava au ajuns 11 răniți cu vârste între 18 și 30 de ani.

Patru dintre cele 11 persoane aduse la unitatea medicală sunt în stare gravă, iar una, în vârstă de 20 de ani, cu traumatism cranio-cerebral grav, este în comă, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Suceava, Tiberiu Brădățan.

Una dintre persoane a suferit un traumatism cranian, traumatism de coloană cervicală și contuzie abdominală, iar o alta are traumatism cranio-facial cu sângerare importantă, fiind stabilă hemodinamic. Printre persoanele grav rănite se află și șoferul care a provocat accidentul. El are un traumatism toraco-abdominal și fracturi costale multiple.

Tiberiu Brădățan a adăugat că ceilalți șapte răniți au suferit contuzii și escortații și sunt în curs de evaluare, fiind conștienți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel