Data actualizării:
Data publicării:

COLET pe masa lui Anisie, de la elevi. Ce conține

Autor: Alexandra Cheroiu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Reprezentanți ai Asociației Elevilor din București protestează, azi, 3 august, în fața Guvernului, cerând autorităţilor să prezinte un plan concret privind anul şcolar 2020-2021. Mai multe asociații de elevi din țară vor trimite la București colete cu revendicările lor, dar și un obiect simbolic de avertizare.

Deși mai este doar o lună până la începerea școlii, autoritățile nu au venit cu un plan concret despre cum se vor desfășura orele din toamnă, lucru care stârnește îngrijorare în rândul elevilor și profesorilor. Reprezentanții elevilor au început să protesteze pentru a atrage atenția asupra problemei și a forța Guvernul să ia măsuri. În timp ce în București, elevii s-au prezentat în fața Palatului Victoria pentru a-și exprima nemulțumirile, reprezentanții elevilor din țară vor trimite colete ministrului Educației.

Ceasul, pe masa ministrului Educației

 

Elevii din Constanța au transmis că, pe lângă revendicări, vor trimite în colet și un ceas, pentru a transmite, simbolic, că timpul trece și că trebuie luate decizii rapid.

”Coletul va conține revendicările pe care asociațiile de elevi le au, mai exact, vrem ca autoritățile să asigure materiale igienico-sanitare în fiecare unitate de învățământ, laptopuri conectate la internet pentru fiecare copil în parte fără niciun fel de restricție sau discriminare, o consultare permanentă a elevilor și, în ultimul rând, un plan concret pentru acest an școlar, pentru că, în mai puțin de o lună, începe școala și nu avem nicio informație. Mai mult, în semn simbolic, vom trimite și un ceas ca să avertizăm autoritățile că timpul este scurt și măsurile trebuie luate acum dacă vrem ca în septembrie să avem parte de educație în adevăratul sens al cuvântului“, a declarat Sabina Spătariu, președintele Asociației Elevilor Constanța, la Digi 24.

Elevii propun descentralizarea

 

Aceasta a mai transmis că elevii optează pentru o soluție descentralizată, bazată pe numărul de cazuri din fiecare localitate, pentru începerea anului școlar.

”Nu am fost consultați pe cât am fi vrut. Ne aflăm în momentul martie, când tot ce primeam erau acele scenarii, dar nicio decizie concretă. Suntem în august, ar trebui să avem un plan concret. Noi optăm pentru soluție descentralizată - acolo unde sunt cazuri puține să se meargă fizic la școală, iar acolo unde cazurile sunt multe să se opteze pentru școala online în totalitate. Fizic 100% nu ne putem întoarce, nu avem spațiu suficient și nici condițiile sanitare din școli nu sunt cele mai bune. Scenariul în care să vină la școală copiii din clasele I – IV și cei din anii terminali este bun în condițiile în care se respectă măsurile de distanțare fizică și condițiile de igienă sunt respectate”, a mai spus reprezentanta elevilor din Constanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel