După postarea făcută de Ada Mușat în urma decesului jurnalistei Iulia Marin, am contactat Colegiul Psihologilor din România pentru un punct de vedere.

Au trecut două zile și nu am primit niciun răspuns în afara confirmării primirii solicitării noastre: „Vă rugăm să ne transmiteți un punct de vedere legat de postarea terapeutei jurnalistei Iulia Marin din care se înțelege că a felicitat-o pentru că și-a încheiat socotelile cu viața. Este în regulă ca un terapeut să transmită, în spațiul public, un astfel de mesaj după ce pacienta s-a sinucis?”.

„Atașat regăsiți solicitarea transmisă de către dumneavoastră înregistrată la Registratura Generală a Colegiului Psihologilor din România cu numărul R 1412 din data de 25.04.2023.

Răspunsul formulat vă va fi comunicat prin email”, ne-a transmis Colegiul Psihologilor din România la o solicitare transmisă în urmă cu două zile.

Într-un mesaj după decesul jurnalistei, Ada Mușat a lăsat să se înțeleagă că o apreciază pe Iulia Maria pentru curajul și ambiția să fie ea în controlul vieții ei, să stabilească ea cum și când se oprește suferința, să își exprima voința proprie, liberul arbitru”.

Duminică seara, am întrebat-o pe Ada Mușat dacă într-adevăr a felicitat-o pe Iulia Marin pentru că s-a sinucis sau am înțeles greșit postarea. Ne-a spus că nu mai este terapeuta Iuliei Marin de doi ani și că va reveni cu un mesaj de clarificare.

Mesajul de clarificare a fost:

„CLARIFICARE: Nu mai sunt terapeuta Iuliei- Iulia Marin- de aproape doi ani și nu am încurajat pe nimeni vreodată să își ia viața. În data de 20 aprilie, după ce am aflat de moartea Iuliei Marin, am scris pe Facebook un scurt text în care încercam să mă împac cumva cu acea veste îngrozitoare. La scurt timp, am șters acea postare; mi-am dat seama atunci că anumite lucruri din cele spuse de mine riscau să fie răstălmăcite și, în acest proces, să adauge astfel zgomot, suferință și agitație în jurul amintirii unui om la care am ținut imens și pe care l-am respectat înmiit.

Astăzi, pentru că lucrurile au luat o întorsătură care m-a șocat și care a fost departe de intențiile mele, mă simt datoare să revin cu câteva clarificări și precizări:

Nu mai eram terapeuta Iuliei de aproape doi ani. Mass-media a rostogolit acest fake news pe care vreau să-l dezmint – cum că aș fi fost în continuare terapeuta ei. De fapt, Iulia încheiase colaborarea cu mine în anul 2021. Este un fapt asupra căruia nu există niciun dubiu și îmi doresc să fie spus tare și apăsat, pentru că un post de televiziune și o serie de publicații m-au atacat, folosindu-se de o informație absolut falsă.

După ce ne-am încheiat relația terapeutică de comun acord, pe mine și pe Iulia ne-a legat o apropiere și o relație profesională pe care le prețuiesc și le voi prețui pentru totdeauna. În meseria pe care o practic nu am încurajat pe nimeni vreodată să-și ia viața. Dimpotrivă, lupt zi de zi pentru ca cei care ajung în fața mea să lase în urmă astfel de gânduri. Regret faptul că am lăsat chiar și cel mai mic spațiu pentru interpretări greșite în postarea mea trecută. Acest spațiu a oferit benzină, într-un context deja inflamat din mai multe unghiuri, pentru o serie de comentarii malițioase, interpretări tendențioase și dubii în ceea ce privește felul în care îmi exercit în general profesia.

În acest caz, mă protejează conștiința curată pe care o am în primul rând în fața Iuliei, pe care în mai multe rânduri am susținut-o în momente de cumpănă și episoade dificile, în care viața ei atârna de un fir de ață. Nu de puține ori, Iulia îmi spunea că terapia realizată în cabinetul meu i-a adus o recuperare neașteptată, că a făcut-o să găsească sens și puterea de a continua să trăiască. Mai spunea și că a fost primul proces terapeutic care a convins-o de valoarea terapiei și care a făcut-o să apeleze, în continuare, la ajutor specializat. Din aceeași convingere, Iulia a început să scrie despre stările dificile prin care trecea, ca formă de terapie. Iulia vorbea fățiș, în spațiul public, despre boala ei psihică. Hotărâse să își expună afecțiunea fără rezerve, în speranța că astfel ar putea să-i ajute și pe alții.

Zeci, poate sute de oameni s-au regăsit în textele de pe blogul sau de pe Facebook-ul ei și au simțit că sunt mai puțin singuri. Consider că sunt un terapeut responsabil, îmi iau meseria în serios, îmi înțeleg pe deplin rolul și îmi doresc ca tot ceea ce am spus mai sus să clarifice atât relația mea cu Iulia, cât și felul în care mă raportez în general la ceea ce fac profesional. Cum spuneam deja, postarea mea inițială m-a transformat în țintă. Din păcate, cuvintele mi-au fost preluate și interpretate în cele mai greșite moduri posibile în mass-media și, în general, în spațiul online, iar postarea a fost deseori scoasă din context.

Cel mai tare regret însă că relația pe care am avut-o cu Iulia și amintirea ei au fost târâte într-un scandal care pare fără final, respectiv folosite pentru a alimenta o stigmatizare a Iuliei la care refuz să iau parte. Nu mi-am dorit și nu îmi doresc nicio secundă ca ceva din ceea ce am scris aici, într-un moment de deznădejde și de durere profundă, să contribuie în vreun fel la prelungirea suferinței tuturor celor care au pierdut-o pe Iulia și care au nevoie de liniște și timp pentru a procesa ceea ce s-a întâmplat.

În final, recomand tuturor să citească blogul Iuliei, În Terapie (https://interapie.blog/), pentru a deveni mai empatici și pentru a înțelege mai bine ce înseamnă suferința. Fiindcă durerea psihică întrece orice rană fizică și, uneori, pare să se prelungească și să se multiplice la infinit. Sunt doar un om care la rândul lui își procesează suferința în acest moment, iar textul meu inițial a fost pentru mine o încercare de a mă împăca cu ceea ce s-a întâmplat. Am iubit-o enorm pe Iulia și încă învăț și eu să trăiesc cu durerea provocată de pierderea ei”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News