Colegiul Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia, sub anchetă din cauza unui ofițer nervos
O comisie constituită marți din dispoziția comandantului Colegiului Național Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia va cerceta împrejurările producerii unui incident în care ar fi fost implicați elevi din clasa a XII-a și un subofițer, administrator de companie, eveniment în urma căruia mobilierul și bunurile din dormitoarele tinerilor au fost răsturnate, iar hainele acestora aruncate pe jos, relatează rtv.net.
Un elev al colegiului a trimis presei mai multe fotografii făcute în câteva dormitoare imediat după incident, tânărul relatând și "calvarul" provocat de unele persoane pentru care, susține acesta, "elevii sunt doar niște marionete pe care să își verse nervii".
Tânărul spune că, deși elevii din clasa a XII-a se așteptau ca în prima zi din săptămâna "Școala Altfel" să desfășoare activități extracurriculare recreative, aceștia au avut de susținut un test la limba engleză și ar fi fost obligați să stea în săli până la ora 14,00, urmând ca de la ora 17,00 să înceapă încă patru ore de studiu.
"Pe la 16.55, minunatul administrator de companie vine în companie, nemulțumit că nu eram deja toți elevii la clase. Și a început calvarul. Urlete, înjurături adresate elevilor și nu numai. A început 'raidul' în cele 8 dormitoare în care stăm noi de 3 ani... Și a răsturnat paturi, a răsturnat dulapuri, a răsturnat rastele, a răsturnat uscătoare pline cu haine proaspăt scoase din mașină de spălat, a spart căni, borcane în care țineam zacusca sau gem, ne-a aruncat din dulapuri până și periuțele de dinți pe jos, a rupt mese primite de la liceu, pe care evident tot noi o să fim nevoiți să le plătim", susține tânărul în scrisoarea adresată presei.
[citeste si]
"Comunism, abuz de autoritate, abuz de putere. Pentru unele persoane din această instituție elevii sunt doar niște marionete pe care să își verse nervii. Jalnic. Mi-e scârbă!", și-a încheiat tânărul mesajul.
În replică, reprezentanții colegiului au transmis un comunicat de presă în care se arată că a fost dispusă de către comandantul instituției constituirea unei comisii care va cerceta împrejurările producerii celor relatate.
"Menționăm faptul că elevii din clasele a XII-a, în săptămâna 'Școala altfel', desfășoară activități specifice de orientare în vederea susținerii examenelor de bacalaureat și de admitere în instituțiile militare de învățământ superior, precum și cele specifice (vizite, activități sportive, de ecologizare) specifice Săptămânii 'Școala Altfel'. Cadrele didactice și militare se preocupă permanent de asigurarea condițiilor optime de trai și de pregătire pentru toți elevii colegiului astfel încât aceștia să obțină rezultate foarte bune în procesul de învățământ', se precizează într-un comunicat de presă.
Colegiul Național Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia este considerat o instituție de elită a învățământului românesc, cel mai bun de acest profil din țară, cu promovabilitate de sută la sută la Bacalaureat și cu rezultate foarte bune la admiterea în învățământul militar superior.
Este al doilea incident din ultimele zile în care este implicată o instituției de învățământ militară. Zilele trecute, un elev de la Colegiul Militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc a fost găsit spânzurat într-o anexă a internatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News