Data publicării:

Colegiul Militar Breaza, în SCENARIUL ROȘU. Elevi depistați cu COVID

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Colegiul Militar Breaza, două școli și patru grădinițe din județul Prahova intră în scenariul roșu din cauza unor infectări cu virusul SARS CoV-2. Cursurile vor fi mutate în mediul online timp de două săptămâni, anunță reprezentanții Prefecturii Prahova.

Alegeri prezidentiale 2024

O ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență va avea loc pe parcursul zilei de luni la Prefectura Prahova, iar pe ordinea de zi figurează suspendarea cursurilor și trecerea activității în mediul online pentru 14 zile la unități școlare din Breaza și Gorgota, unde au fost depistate cazuri de COVID-19.

„Este vorba despre Colegiul Militar Breaza și două școli și patru grădinițe din Gorgota. La Breaza sunt cel puțin patru elevi infectați”, spun reprezentanții Prefecturii Prahova, transmite Mediafax. 

Autoritățile încă așteaptă rezultate de la alte teste. La Gorgota este un profesor infectat care a intrat în contact cu alte cadre didactice în timpul unui consiliu profesoral. În nicio unitate școala nu se întrerupe, potrivit sursei citate, cursurile urmând să se desfășoare doar online, conform scenariului trei.

Elevi care au COVID-19 au fost depistați și la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, aici fiind vorba de trei cazuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel