Data actualizării:
Data publicării:

Colegiul Medicilor București, mesaj de ultimă oră despre falsul chirurg italian

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Matthew Mode
Matthew Mode

Colegiul Medicilor din Municipiul București a transmis un punct de vedere după publicarea informațiilor cu privire la falsul chirurg plastician, angajat la patru spitale private din România. 

Medicul fals a fost valet în Italia, are doar opt clase, a furat identități sau a folosit identități false în Italia și-n România, pentru a se da medic chirurg plastician. În Italia a primit o pedeapsă cu suspendare. În România, a fost depistat de Colegiul Medicilor București, care a sesizat autoritățile competente, după acum arată comunicatul venit astăzi către presă. 

Sesizarea este făcută din decembrie. Falsul medic s-a dat chirurg plastician și a fost angajat în patru clinici private din România. 

Iată reacție Colegiului Medicilor din București: 

 

”Colegiul Medicilor din Municipiul București s-a autosesizat, pe 28.12.2018, cu privire la un posibil caz de exercitare fără drept a profesiei de medic de către o persoană.

După verificările făcute în evidențele noastre și ale Colegiului Medicilor din România, la rândul nostru, în cursul lunii ianuarie, am sesizat organele de urmărire penală.

În ceea ce privește verificările făcute, acestea au fost legate strict de dreptul de practică a profesiei de medic de către persoana respectivă și au vizat evidențele noastre, evidențele Colegiului Medicilor din România iar, prin intermediul Colegiului Medicilor din România, au fost cerute clarificări prin sistemul Sistemul de Informare a Pieței Interne IMI și de la celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Nici instituția noastră și nici Colegiul Medicilor din România, potrivit informării pe care am primit-o, nu au avizat ori autorizat respectiva persoană să practice profesia de medic pe teritoriul României.

Toate aspectele legate de acest caz urmează să fie lămurite de organele îndrituite.” transmite prof. univ. Dr. Cătălina Poiana, președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București. 

Vezi și: Cele patru clinici care au angajat "chirurgul" italian cu 8 clase

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel