Data publicării:

Colegiul Medicilor, anunț în cazul bebeluşului de la Maternitatea Giuleşti

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Colegiului Medicilor România (CMR), Gheorghe Borcean, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că nu a fost depusă până în prezent nicio plângere în cazul bebeluşului născut cu malformaţii la Maternitatea Giuleşti, însă a precizat că instituţia se va autosesiza.

'Nu a fost depusă nicio plângere la CMR. Colegiul Medicilor Bucureşti se va autosesiza. Cei din familie trebuie să meargă la CMR al cărui membru este medicul pe care îl reclamă. Noi o să ne autosesizăm', a afirmat medicul Gheorghe Borcean. El a spus că nu se poate antepronunţa nimeni încă dacă medicul respectiv este sau nu vinovat, ci trebuie făcute investigaţii pe mai multe direcţii.

'Cineva va trebui să vadă, altcineva decât medicul acela, un alt expert, să vadă imaginile pe care acel medic le-a captat pe aparatul său 3D sau 4D şi să spună: Domnule, la timpul acela când s-a făcut investigaţia se putea vedea, s-a respectat protocolul de investigare imagistică, nu s-a respectat, a fost un viciu al aparatului, medicul acela avea competenţa să facă sau nu avea competenţă, avea diplomele respective de competenţă de imagistică obstreticală, dacă avea sau nu experienţa necesară să facă acele investigaţii', a explicat reprezentantul CMR.

Potrivit acestuia, în cursul anchetei făcute de Colegiu, trebuie să se urmărească şi dacă medicul respectiv a fost prudent în demersul său, dacă ştia de posibilitatea existenţei acelei evoluţii nefavorabile.

[citeste si]

'Trebuie să vadă dacă omul acela a fost diligent şi prudent în demersul său, dacă a făcut tot ce trebuie făcut. Dacă ştia de posiblitatea existenţei acelei evoluţii nefavorabile. Dacă a luat măsuri de a elucida în totalitate posibilitatea acelor elemente. Toate acestea trebuie judecate unul după altul. Eu nu ştiu astăzi dacă este malformat, dacă se putea vedea, dacă nu se putea vedea. Trebuie văzut în ce mod acele probleme puteau fi elucidate înainte de naştere şi la ce vârstă puteau fi elucidate. Dacă putea fi la o vârstă la care se putea întrerupe sarcina sau la o vârstă la care nu putea fi întreruptă. Sunt elemente de curs logic al unei judecăţi', a adăugat medicul.

Părinţii unui copil născut cu malformaţii îl acuză de neglijenţă pe medicul care a supravegheat sarcina. Părinţii susţin că după efectuarea ecografiilor şi analizelor au primit asigurări că bebeluşul este sănătos, însă copilul s-ar fi născut cu malformaţii la cap şi la inimă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel