COLECTIV. Raportul expertizei a fost predat. Principala concluzie
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani a predat Institutului Național de Expertize Criminalistice raportul expertizei judiciare efectuată în cazul incendiului din Clubul Colectiv.
Raportul expertizei judiciare realizată la INSEMEX Petroșani numără 500 de pagini, la care se adaugă anexele. Directorul institutului nu a putut face însă dezvăluiri din raport, menționând că de acest aspect se vor ocupa procurorii de la Parchetul General. Fără îndoială că raportul va ajunge public, la un moment dat, când se va decide acest lucru, a precizat George Găman.
Raportul arată că buretele de pe tavanul şi stâlpii din Clubul Colectiv NU era îmbibat cu substanţe inflamabile, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public. Potrivit expertizei judiciare, în urma unui experiment făcut în condiţii similare celor din club, focul s-a propagat la fel de repede ca în seara tragediei, adică puţin peste un minut.
Potrivit unor surse raportul a stabilit faptul că nu se confimă ipoteza unei mâini criminale, iar gazele care i-au intoxicat pe tinerii din club au fost produse de buretele care izola fonic.
INSEMEX a finalizat săptămâna trecută expertiza în cadrul anchetei referitoare la incendiul din Clubul Colectiv, după ce în luna decembrie într-un laborator al institutului a fost realizată o simulare la scară a condițiilor din clubul bucureștean.
[citeste si]
Expertiza judiciară a fost realizată în colaborare cu Institutul Național de Expertiză Criminalistică, la solicitarea procurorilor Parchetului General.
Specialiștii INSEMEX Petroșani au efectuat, pe 16 decembrie 2015, în laborator, o expertiză tehnică a condițiilor din clubul Colectiv, în încercarea de a determina cauzele și modul în care s-a produs incendiul din 30 octombrie 2015. Simularea a fost efectuată la solicitarea Parchetului General, iar la experimentul judiciar a luat parte și directorul Institutului Național de Expertize Criminalistice, instituție cu care INSEMEX colaborează pentru finalizarea expertizei tehnice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News