N-am fost la megaconcertul Coldplay. Dar am văzut și am auzit și am citit tot ce se putea viziona, asculta și lectura pe subiectul de top al ultimelor 24 de ore.

Nu mi-a cerut nimeni părerea, dar eu zic așa: dacă tot plătești între 270 și 415 euro ca să poți să-i vezi și să-i asculți performând live pe cei de la Coldplay,  de ce mi-ai băga pe gât ceva ce nu aduce nici pe departe cu stilul și vibeul artiștilor mari pentru care mă duc acolo? E ca și cum am plătit pentru un tort cu ciocolată, pentru că am poftă de tort cu ciocolată și vreau să mănânc tort cu ciocolată, iar chelnerul îmi aduce din partea casei și ceva cu frișcă, fără pic de ciocolată. Și mă mai și forțează să dau a doua prăjitură pe gât, deși mie nu-mi place frișca sau, cine știe, poate chiar urăsc atât de tare gustul și textura de frișcă încâ mi se și mai face rău dacă apuc de o degust cu de-a sila.

Așa și aici. Am plătit pentru ce-mi place. Nu-mi da în plus ceva despre care n-am știut că e inclus în bilet. Am venit pentru Coldplay. Doar pentru băieții de la Coldplay. Nu și pentru Babasha. Nu l-am vrut pe Babasha de banii ăia. Chiar nu! Eu una înțeleg huiduiala. Și revolta. Da, mi-a fost și puțin milă de băiatul ăla de numai 22 de ani, numai el știe cum s-o fi simțit acolo pe scenă, dar de ce trebuie să avem mereu și "element surpriză" la cele mai multe dintre spectacole mari și, mai nou, concerte?

Și totuși...

Se poate uneori să fie și de bine. Drept dovadă stă numărul artistic absolut divin, care a sunat aproape ca o chemare a îngerilor înălțată de-aici de pe pământ (n-o spun eu, o spune un glob întreg) al trupei Pink Floyd care a avut inspirația în 2019, la concertul din Veneția, să cheme pe scenă un trubadur, "cântăreț" la pahare. Împreună au făcut senzație. Doar ascultați aici ce a ieșit după ce chitaristul trupei David Gilmour l-a invitat alături pe Igor Sklyarov:

Interpretarea integrală, aici:

Da, uneori e de bun augur să lași numărul artistic curat, neatins, neamestecat. Dar iată că de atât de multe ori, cel puțin în afară, se cere și "cireașa de pe tort". Am vrut și noi să punem o cireașă acolo în vârf, doar că, să mă iertați, comparația între actul artistic al lui Babasha (pe numele real Vlad Babașa, tânăr muncitor și ambițios de altfel!) și lucrarea fără de cusur, pe note și pe înalte vibrații, a lui Sklyarov ar fi un pic forțată.

În cazul ăsta poate că era mai sănătos să vină în fața publicului doar Coldplay și atât. Să răsune Arena Națională doar de "Viva la vida" și "A sky full of stars", nu și a "Păi, naa". Păi nu? Vlad a căștigat peste 20.000 de fani noi în doar câteva ore de la "Marea Huiduială". Poate că el a câștigat fani, dar România și-a pierdut răbdarea. Și răbdare, și imagine, și cumpăt, și timp și poate și bani, după cum consideră unii. Da, e frumos să ai invitați surpriză, să ai un act spontan într-un concert, să faci o nefăcută pe la mijlocul spectacolului, să iei prin surprindere o arenă întreagă... dar ce bine era dacă stilul și genul muzical erau câtuși de puțin pe aproape cu cel al trupei... Trebuie să fie o chimie pe undeva. Ieri, în București, a fost un fel de omletă cu dulceață, nu cu ceapă.

Oricum, interpretarea Coldplay a fost, ca de obicei, de zile mari și, dincolo de momentul de nedorit, a fost o minunăție de spectacol (din ce am apucat să urmăresc online).

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News