Data publicării:

Colaborare între medicii români și cei ai organizației „Save a Child`s Heart”

Autor: Diana Popescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Ministrul Sănătății Florian BODOG a vizitat, astăzi, copiii cu afecțiuni cardiace,  de  la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti,  care au fost operați pe cord de către echipe mixte formate din medici români și cei ai organizației internaționale „Save a Child`s Heart”.

În aceste zile, la spitalul bucureștean au loc mai multe intervenții chirurgicale pe cord efectuate de peste 20 de chirurgi, asistenţi, tehnicieni şi voluntari ai organizației „Save a Child`s Heart” în colaborare cu  echipele românești.

”Cu această ocazie, ministrul Bodog a felicitat managerul unității sanitare, prof.dr. Dan Mircea Enescu pentru programul derulat și a mulțumit echipei din Israel pentru intervențiile efectuate. Ministrul Sănătății şi-a exprimat deschiderea în ceea ce priveşte dezvoltarea unor astfel de colaborări dintre echipele medicale românești și cele ale unor organizații în beneficiul pacienților români.

Totodată, ministrul Sănătății a subliniat că, alături de dezvoltarea unor programe ca cel care se derulează în aceste zile la Spitalul Grigore Alexandrescu, unul din principalele obiective ale mandatului său rămâne crearea oportunităților, inclusiv financiare, în vederea atragerii în ţară a medicilor românii plecaţi peste hotare”, se arată într-un comunicat de presă al MS.

“Save a Child`s Heart” este o Organizație internaţională, înfiinţată în anul 1995 în Israel, a cărei misiune este aceea de a îmbunătăţi calitatea îngrijirilor pentru copiii cu afecțiuni cardiace, realizând atât intervenţii chirurgicale, cât şi programe de training şi specializare în domeniu. Până în prezent, “Save a Child`s Heart” a salvat peste 4000 de copii cu vârste între 0 şi 18 ani care suferă de afecţiuni congenitale ale inimii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel