Data publicării:

Colaborare academică România – Republica Moldova

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus PRICOPIE, a primit vizita de lucru a unei delegații.

Alegeri prezidentiale 2024

Vineri, 2 octombrie 2020, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus PRICOPIE, a primit vizita de lucru a unei delegații condusă de Excelența Sa Ambasador Ștefan GORDA, directorul Institutului Diplomatic din Republica Moldova. De asemenea, la întâlnire a participat conf. univ. dr. Iulian FOTA, director general al Institutului Diplomatic Român.

„Pe parcursul discuțiilor s-a evidențiat buna colaborare pe care SNSPA a avut-o de-a lungul timpului cu instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, precum și deschiderea pentru noi colaborări, dar și pentru dezvoltarea celor existente.

Cu acest prilej, rectorul SNSPA a declarat: “Relațiile educaționale și culturale dintre România și Republica Moldova trebuie redinamizate. În acest sens, SNSPA va demara mai multe proiecte cu Chișinăul, care vor avea ca principale obiective creșterea capacității administrative a celor două state și atragerea de fonduri nerambursabile, în principal de la Comisia Europeană, care să susțină pregătirea continuă a celor care lucrează în sectorul public. În acest demers vom colabora cu partenerii noștri, dar vom face apel și la cei 977 de absolvenți SNSPA, din Republica Moldova, care au parcurs programele noastre de studii, din 1991 și până astăzi”.

În cadrul întâlnirii, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, și-a exprimat întreaga disponibilitate pentru a consolida cooperarea dintre cele trei instituții (Institutul Diplomatic din Republica Moldova, Institutul Diplomatic Român și SNSPA), în domeniul formării profesionale a studenților care doresc să urmeze o carieră în diplomație”, se arată într-un comunicat al SNSPA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel