'Coeziunea maghiaro-secuiască'. Inițiativă politică în Ungaria
Cinci partide din Ungaria s-au raliat iniţiativei partidului de dreapta Jobbik privind 'coeziunea maghiaro-secuiască'.
Cinci partide din Ungaria, inclusiv cele care formează alianţa partidelor de guvernământ din această ţară, Fidesz şi Partidul Popular Creştin-Democrat, şi-au exprimat dorinţa de a se ralia iniţiativei partidului de dreapta conservator Jobbik, de opoziţie, pentru decretarea unei 'zile a coeziunii maghiaro-secuieşti', a anunţat luni Istvan Szavay, parlamentar Jobbik, informează agenţia de presă ungară MTI.
Szavay a propus în urmă cu trei săptămâni, cu prilejul celei de-a 170-a aniversări a adunării naţionale secuieşti de la Lutiţa (Agyagfalva), în judeţul Harghita, ca 16 octombrie să fie decretată zi memorială pentru a marca astfel cele 11 secole de coexistenţă maghiaro-secuiască şi i-a îndemnat pe liderii tuturor partidelor din Ungaria să susţină această iniţiativă, aminteşte MTI.
Singurul partid care nu a răspuns favorabil iniţiativei a fost Coaliţia Democratică (DK), care nu a manifestat niciodată 'prea multă sensibilitate faţă de etnicii maghiari de peste hotare', a subliniat parlamentarul Jobbik. Jobbik respinge ideea de a-i declara pe secui o naţionalitate în Ungaria, pentru că 'un pas ca acesta nu ar face decât să ofere muniţie românilor pentru a-i dezbina pe etnicii maghiari', a mai spus el. 'Secuii sunt parte integrantă din naţiunea maghiară', a declarat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News