Aceste reguli, care vor intra în vigoare sâmbătă, erau cerute de mult timp de autorităţile publice şi utilizatori, care se confruntă cu o coabitare complicată pe trotuare şi şosele şi cu un număr din ce în ce mai mare de accidente, unele mortale. Pe lângă gyropod-uri şi hoverboard-uri, sunt vizate în special trotinetele electrice. Un veritabil fenomen la modă în numeroase oraşe din Franţa şi Europa, utilizarea trotinetelor electrice a explodat în ultimii doi ani, în special prin intermediul aplicaţiilor de închiriere de tip 'free floating'. De exemplu, la Paris sunt în prezent 15.000 de trotinete electrice. 'Era o nevoie fundamentală de stabilire de reguli', a subliniat delegatul interministerial pentru siguranţa rutieră, Emmanuel Barbe.
Aceste reguli 'vor permite o utilizare mai responsabilă şi o revenire la o utilizare liniştită a trotuarelor de către pietoni, în special de către cei mai vulnerabili: persoane în vârstă, copii, persoane cu mobilitate redusă', a apreciat la rândul său Jean-Baptiste Djebbari, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Legea prevede, de acum înainte, că aceste dispozitive nu trebuie să depăşească o viteză de 25 km/h, în condiţiile în care unii constructori oferă modele a căror viteză poate ajunge până la 80 km/h. La fel ca şi în cazul bicicletelor, ele trebuie echipate cu lumini de poziţie faţă/spate, de catadioptrii, cu un sistem de frânare şi cu un avertizor sonor. De asemenea, se pune capăt utilizării trotinetelor electrice de către două persoane simultan, uneori un copil.
'Dispozitivele de deplasare personală motorizate' nu vor putea transporta decât un conducător, care trebuie să aibă vârsta de cel puţin 12 ani. În cazul nerespectării regulilor, contravenienţii pot primi o amendă de 35 de euro. În plus, se pune capăt slalomurilor pe trotuare sau prin mijlocul pietonilor, în condiţile în care conductorii trotinetelor electrice vor trebui să utilizeze pistele pentru biciclete sau şoselele unde viteza este limitată la 50 km/h. La fel ca şi pentru alte vehicule, este interzis să vorbeşti la telefon sau să porţi căşti în timpul condusului, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă