Data actualizării:
Data publicării:

Codul de procedură penală, modificat. Senatul a votat. VIDEO

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Senatul României
Sursă foto: Facebook Senatul României

Senatul a votat marţi propunerea legislativă de modificare a Codului de procedură penală.

Alegeri prezidentiale 2024

Senatul a votat marţi, în calitate de prim for legislativ sesizat, propunerea legislativă de modificare a Codului de procedură penală (Cpp) în acord cu decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată la data pronunţării, transmite Agerpres.

Propunerea legislativă, care a intrat pe 28 aprilie în circuitul parlamentar, este iniţiată de senatorii Anca Dragu (USR PLUS), Alina Gorghiu şi Iulia Scântei (PNL) şi deputatul Ioan Cupşa (PNL).

Au fost înregistrate 89 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 42 de "abţineri".

Plenul şi-a însuşit raportul de admitere cu amendamente adoptat săptămâna trecută de Comisia juridică, astfel că, de la încheierea procesului, judecătorii au la dispoziţie, în cazuri excepţionale, maximum 120 de zile (faţă de 90 de zile cât prevedea propunerea legislativă în forma iniţiatorilor sau 30 de zile - forma în vigoare a Cpp) pentru pronunţarea sentinţei şi motivarea hotărârii lor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel