Întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, dacă în formula asumată de Guvern ar urma să fie menţinute şi indemnizaţiile destinate primarilor, Suciu a răspuns: "95% din prevederile Codului administrativ vor rămâne în vigoare, iar în discuţia cu care eu voi merge la colegii mei din coaliţie, voi merge să păstrăm acest lucru (indemnizaţiile - n.r.). (...) Nu sunt pensii speciale, sunt indemnizaţii. Dar Codul administrativ este despre modernizarea administraţiei şi nu despre pensiile primarilor".
Viceprim-ministrul a precizat că îşi doreşte ca, în urma adoptării Codului administrativ, atestarea domeniului public să se poată face prin hotărâre de consiliu local.
"Acest Cod administrativ nu este doar despre pensiile sau indemnizaţiile primarilor"
"În fiecare discuţie pe care o am cu ei, în fiecare judeţ, discut despre Codul administrativ, pentru că mă interesează foarte mult părerea lor şi nu discut despre pensiile lor speciale, ci discut, de exemplu, despre atestarea domeniului public, care astăzi se face prin hotărâre de Guvern, ceea ce întârzie foarte mult această problemă administrativă la nivel local şi le-am spus că prin Codul administrativ această decizie, atestarea domeniului public, se va putea face prin hotărâre de consiliu local, doar cu un aviz de la Guvern, prin Ministerul Dezvoltării Regionale.
Dar nu am luat o decizie. Este punctul de vedere pe care eu îl voi susţine la nivelul coaliţiei de guvernare ca acest Cod administrativ să intre în vigoare cât mai repede. Or, acest lucru, după trista experienţă cu multe proiecte de lege benefice, prin Parlament nu se poate face, aşadar eu voi propune ca acest Cod administrativ să fie asumat de Guvern prin ordonanţă sau prin orice altă metodă la nivelul Guvernului", a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol