Cod galben şi Cod portocaliu de creşteri ale nivelurilor şi debitelor Dunării
Hidrologii au emis, vineri, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de creşteri ale nivelurilor şi debitelor Dunării, cu depăşirea Cotelor de apărare, valabile până pe data de 25 iunie.
Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), având în vedere situaţia hidrologică actuală şi prognoza evoluţiei situaţiei hidrometeorologice din Bazinul Dunării în amonte de intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), se vor menţine în continuare debite şi niveluri ridicate pe sectorul românesc al Dunării (aval de S.H.E.N. Porţile de Fier).
Astfel, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii va fi în vigoare până sâmbătă, ora 16:00, pe Dunăre, sector aval Calafat - amonte Giurgiu (judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu), precum şi până pe 20 iunie, ora 16:00, pe sectorul aval Cernavodă - Galaţi (judeţele Constanţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea) şi în Delta Dunării (judeţul Tulcea).
De asemenea, un Cod galben este valabil în intervalul 14 iunie, ora 14:00 - 17 iunie, ora 16:00, pe sectorul aval Calafat - Călăraşi (judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi), respectiv în intervalul 14 iunie, ora 14:00 - 25 iunie, ora 16:00, pe sector aval Călăraşi şi în Delta Dunării (judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Constanţa şi Tulcea).
INHGA menţionează că sectorul Dunării - aval Gruia este apărat împotriva inundaţiilor prin lucrări de îndiguire.
Totodată, pe baza informaţiilor actuale, nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, respectiv a comportării lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor.
Vezi și: ANM, prognoza meteo. Cod portocali de ploi torențiale. Județul afectat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News