Data publicării:
COD GALBEN de ninsori și vânt puternic în 11 județe
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori și vânt puternic, valabilă în 11 județe din țară, până sâmbătă, la ora 14.00.
Potrivit ANM, sunt vizate județele Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș și Dâmbovița. În aceste zone se vor semnala ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului în zona montană.
În cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent.
Din a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă și în prima parte a zilei de sâmbătă în sudul și sud-vestul Transilvaniei, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă.
Avertizarea Cod galben intră în vigoare vineri, la ora 20.00, și este valabilă până sâmbătă la ora 14.00.
În restul zonelor din țară, ANM a emis o informare meteorologică, valabilă de vineri, de la ora 15.00, până sâmbătă, la ora 14.00.
În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar mai ales în centru, sud-vest și în zona de munte cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15-20 l/mp. La munte treptat vor predomina ninsorile.
Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Translvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, sud-estice și vestice în general, cu viteze de 40-50 km/h, iar în zona montană înaltă rafelele vor depăși 60-70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News