Data actualizării:
Data publicării:

Cod galben de furtună în localităţi din cinci judeţe, inclusiv în Bucureşti, vineri dimineaţa

Autor: Andrei Itu | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de furtună valabile în localităţi din cinci judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Potrivit meteorologilor, până la ora 7:50, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, respectiv în zona localităţilor: Bolintin-Vale, Floreşti-Stoeneşti, Roata de Jos, Ulmi, Mihăileşti, Ghimpaţi, Bolintin-Deal, Găiseni, Vânătorii Mici, Ogrezeni, Crevedia Mare, Buturugeni, Bucşani, Letca Nouă, Grădinari, Răsuceni, Clejani, Mârşa, Iepureşti, Cosoba, Bulbucata.

De asemenea în judeţul Dâmboviţa (Crevedia, Ciocăneşti, Tărtăşeşti, Brezoaele, Poiana, Butimanu) precum şi localitatea Bujoreni din judeţul Teleorman se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 55-60 km/h şi pe arii restrânse 70 km/h, vijelie, descărcări electrice, grindină, local averse care vor acumula peste 15 litri/mp. Până la 7:30 vor fi fenomene similare în peste 60 de localităţi din judeţul Teleorman şi în peste 40 din judeţul Olt.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. 

Citește și - Averse, vânt puternic şi grindină în zeci de localităţi din judeţele Călăraşi, Giurgiu şi Ialomiţa, vineri dimineaţa

Meteorologii au emis vineri dimineaţa noi atenţionări de averse, vânt puternic şi grindină pentru localităţi din judeţele Călăraşi, Giurgiu şi Ialomiţa, valabile în următoarea oră. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până la ora 8:30, în judeţul Călăraşi (Crivăţ, Căscioarele) şi în judeţul Giurgiu (Giurgiu, Comana, Călugăreni, Vărăşti, Băneasa, Frăteşti, Izvoarele, Hotarele, Prundu, Oinacu, Colibaşi, Singureni, Răsuceni, Valea Dragului, Stăneşti, Daia, Putineiu, Greaca, Toporu, Gostinari, Mihai Bravu, Gostinu, Iepureşti, Schitu, Gogoşari, Herăşti, Isvoarele, Stoeneşti), se vor semnala averse care vor acumula peste 20 - 35 litri/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Sunt vizate până la acceaşi oră de fenomene similare alte zeci de localităţi din judeţele Călăraşi şi Ialomiţa. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. 

Citește și - Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis vineri dimineaţa mai multe atenţionări Cod Galben de inundaţii valabile pe râuri din nouă judeţe. Astfel, până la ora 12:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie pe râurile din bazinele hidrografice:

Ialomiţa - bazin amonte S.H. Pucioasa, Prahova - bazin superior, Teleajen - bazin superior, judeţele Dâmboviţa şi Prahova, Bâsca Chiojdului (afluent al râului Buzău), judeţele Prahova şi Buzău. Tot până la aceeaşi oră se pot produce fenomene similare pe râurile mici din bazinele hidrografice: Tărlung, Olt - afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Podu Olt - amonte S.H. Feldioara, judeţele Braşov şi Covasna, precum şi pe râurile mici din bazinele hidrografice: Argeş - bazin superior, Dâmboviţa - bazin superior, aferente judeţelor Argeş şi Dâmboviţa.

Până la ora 09:00 sunt vizate de atenţionările Cod galben de inundaţii râurile din bazinele hidrografice Cerna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior din judeţele Gorj şi Caraş-Severin, cele din bazinul hidrografic Jiu - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte confluenţă cu râul Gilort din judeţul Gorj precum şi râurile din Motru - bazin superior, aferente judeţelor Gorj şi Mehedinţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel