Asociația P.A.V.E.L. a propus, în cadrul celei de-a doua ediții a Conferinței Naționale Actualități în Oncologia Pediatrică – Asistența Multidisciplinară a Copilului și Tânărului cu Cancer, crearea unui cod etic pentru asociațiile de pacienți, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit reprezentanților asociației, prin acest demers s-ar putea realiza alinierea asociațiilor de pacienți din România la principii etice și deontologice comune, precum și o coordonare unitară a activității a acestora, pentru o cât mai mare eficiență.
”În opinia noastră, o organizație de pacienți are un comportament etic față de pacienții pe care îi reprezintă, față de celelalte asociații, față de autorități, colaboratori și finanțatori, atunci când există congruență între ceea ce afirmă că face și ceea ce face de fapt. Ar putea exista chiar și un colegiu al asociațiilor de pacienți care să recunoască, în condiții etice clar definite, meritele unor asociații, să ofere acreditari sau, după caz, să aplice sancțiuni”, a declarat Olga Cridland, președintele Asociației P.A.V.E.L.
Citește aici comunicatul integral
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă