Data actualizării:
Data publicării:

Cod de Procedură Penală. PNL şi USR au sesizat CCR

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp
CCR
CCR

PNL şi USR au depus, joi, la Curtea Constituţională a României (CCR), sesizarea asupra proiectului de modificare a Codului de procedură penală.

Alegeri prezidentiale 2024

"Noi, PNL, împreună cu USR, sesizăm Curtea Constituţională a României privitor la legea de modificare a Codului de procedură penală. Această lege este o adevărată lege a favorizării infractorului pentru că prin sutele de amendamente pe care le-au formulat cei din PSD-ALDE şi pe care le-au trecut prin vot nu veţi găsi nici măcar un amendament care să arate că se preocupă în vreun fel de protejarea drepturilor şi libertăţilor a intereselor legitime ale părţilor vătămate, ale tuturor cetăţenilor de bună-credinţă", a afirmat deputatul liberal Ioan Cupşa, la Parlament.

El a susţinut că în acest proiect există peste 50 de articole neconstituţionale, neclare, iar unele "aproape de necitit".

"În egală măsură, există texte normative care sunt contradictorii sau care vădesc un paralelism legislativ, care încalcă legea, care reglementează felul în care noi, cei de aici, din Parlament, să legiferăm", a arătat Cupşa.

Potrivit acestuia, în modificările aduse Codului de procedură penală, majoritatea parlamentară a fost preocupată ca mijloacele de probă să fie tot mai greu de obţinut, astfel încât magistraţii să se poată pronunţa tot mai greu.

Modificările afectează şi normele de drept procedural

El a adăugat că modificările afectează şi normele de drept procedural.

"Nu putem vorbi de un proces echitabil în măsura în care doar drepturile şi libertăţile infractorului sunt vizate de aceste modificări şi nicidecum cele ale părţii vătămate, părţii civile constituită în cauză", a spus Cupşa.

Liberalul şi-a exprimat încrederea că sesizarea de neconstituţionalitate va fi admisă de CCR.

La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a declarat că decizia CCR pe tema modificărilor la Codul de procedură penală va fi una dintre cele mai aşteptate pentru "a tăia avântul" persoanelor care doresc să încurajeze infracţiunile.

Una dintre cele mai aşteptate decizii

"Într-adevăr, în urma unui efort comun efectuat de USR şi PNL, am reuşit să definitivăm această variantă a contestaţiei la CCR. Va fi una dintre cele mai aşteptate decizii pe care le va pronunţa CCR în perioada imediat următoare, pentru că are această ocazie CCR de a tăia avântul acestor persoane care doresc să încurajeze infracţiunile şi doresc să-i avantajeze pe infractori", a spus Stelian Ion.

El a precizat că s-au adus foarte multe argumente de neconstituţionalitate şi are convingerea că vor fi acceptate de CCR pentru că "multe dintre ele sunt atât de flagrante".

Cod de procedură funcţional

"Nu se poate să retroactiveze aceste prevederi care sunt de procedură, nu sunt de norme penale de drept substanţial. Este vorba că nu poţi să redeschizi procese deja judecate definitiv, că nu poţi să dai legi cu dedicaţie, că nu poţi să opreşti probatoriu în faza de urmărire penală şi să încurajezi astfel infracţiunile. Aştept din partea CCR o decizie corectă, nu mă îndoiesc că va fi o decizie corectă, este important pentru întreaga ţară să se dea o decizie astfel încât să avem un cod de procedură funcţional şi procurorii să-şi poată defăşura activitatea şi infractorii identificaţi şi traşi la răspundere", a adăugat deputatul USR.

În opinia lui Stelian Ion, "dacă ar fi promulgată legea în varianta votată şi trimisă spre promulgare, fenomenul infracţional pur şi simplu va exploda".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel