Data publicării:

Coco Chanel, spion nazist: Rol DECISIV în cel de-al Doilea Război Mondial

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Coco Chanel este una dintre cele mai mari creatoare de modă din toate timpurile, fiind prima persoană care a avut un parfum care să-i poarte numele. 

Deşi Coco Chanel ar fi negat mereu că ar fi colaborat cu naziştii, se pare că există documente care demonstrează faptul că celebra creatoare franceză ar fi fost spioană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, informează Daily Mail.

Potrivit unui documentar realizat de postul francez de televiziune France 3, există documente care dovedesc, fără urmă de îndoială, că designerul a fost membru al Abwehr, serviciul de informaţii al statului major german.

În documentar se menţionează că implicarea aceasteia în spionaj datează din perioada în care armata franceză a cedat teren, în 1940. Ea locuia la Paris, la hotelul Ritz, şi a început o relaţie amoroasă cu un spion german, pe numele lui Hans Günther von Dincklage. Coco Chanel, care avea 57 de ani în 1940, a devenit o prezenţă constantă în anturajul ofiţerilor nazişti, iar în 1943 a fost trimisă la Madrid. Aici a încercat să exploateze faptul că îl cunoscuse pe Winston Churchill pentru a ajunge la o înţelegere cu ofiţerii britanici staţionaţi acolo.

Se pare că Churchill ar fi ignorat oferta, istoricul Henry Gidel spunând că celebra creatoare de modă a dat dovadă de "naivitate şi megalomanie" imaginându-şi că ar fi putut să-i influenţeze poziţia premierului britanic.

Potrivit documentului citat, ţinut secret în arhivele Ministerului francez al Apărării în ultimele şapte decenii, Coco Chanel era agentul F-7124, cu nume de cod Westminster, de la numele fostului ei iubit şi prieten, ducele de Westminster.

Un istoric susţine, în documentar, că celebra creatoare a sperat să se poată folosi de legăturile ei cu naziştii pentru a-şi recupera afacerea cu parfumuri, pe care o vânduse în 1924 unei familii de evrei, Wertheimer. Ea spera ca în urma deportării familiei respective, afacerea acestora să fie confiscată şi să îi fie returnată. Însă, între timp, familia Wertheimer a vândut partea ei din afacerea cu parfumuri Chanel unui om de afaceri german.

Citește și: Legendarul Chanel No.5 riscă să fie interzis. Vezi de ce 

În documentar se menţionează, de asemenea, că şi alte personalităţi franceze, precum Edith Piaf, Chevalier sau Guitry, ar fi avut legături cu naziştii.  "Oficiali ai Guvernului francez susţin că aproape toate personalităţile din acea perioadă fie s-au alăturat rezistenţei, fie naziştilor", susţine sursa citată.

În 2011, jurnalistul american Hal Vaughan a publicat o carte - “Sleeping with the Enemy, Coco Chanel”s Secret War” (În pat cu duşmanul, Războiul secret al lui Coco Chanel) - în care susţine, de asemenea, că, în 1940, Coco Chanel a fost recrutată de serviciul de informaţii al statului major german.

Hal Vaughan afirma că a folosit numeroase documente din arhivele franceze, engleze, germane şi americane la scrierea cărţii sale.

Potrivit acestuia, Chanel spera să obţină eliberarea unui nepot de-al ei, Andre, închis într-un lagăr german. Ea s-a folosit de relaţia cu baronul Hans Gunther von Dincklage, alias “Spatz”, pentru a putea locui în anii ocupaţiei la hotel Ritz din Paris, hotel de lux frecventat îndeosebi de Goering şi Goebbels.

Coco Chanel a decedat în anul 1971, la vârsta de 88 de ani.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel