Data actualizării:
Data publicării:

Coca-Cola Lime: succes remarcabil într-un timp record

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

La începutul lunii octombrie, Coca-Cola România a lansat, în premieră, Coca-Cola Lime, varianta cu aromă de lămâie verde a celei mai iubite şi vândute băuturi răcoritoare din lume. 

Produsul, creat special pentru piaţa locală şi disponibil doar în România, a intrat pe piaţă cu o atitudine îndrăzneaţă, adresându-se în special persoanelor care ies din tipare, se exprimă neconvenţional şi îşi asumă nonconformismul.

La scurt timp de la momentul lansării, Coca-Cola Lime mai poate fi găsit doar în anumite variante de ambalaje

Consumatorii români au primit cu entuziasm lansarea noii variante de Coca-Cola şi au îmbrăţişat rapid spiritul „lime". Succesul remarcabil de care se bucură Coca-Cola Lime a depăşit toate estimările, ceea ce face ca, în prezent, produsul să nu mai fie disponibil în ambalajele de 1.25 L şi 2L.

„Coca-Cola Lime i-a surprins pe consumatori prin aroma sa revigorantă, iar pe noi ne-a surprins prin rapiditatea cu care se vinde. Astăzi este, într-adevăr, greu să găseşti Coca-Cola Lime, în alte ambalaje decât cele de 250 ml, 330 ml şi 500 ml. Produsul a fost creat special pentru consumatorii din România, iar reacţia autentică pe care a generat-o ne bucură. În prezent facem tot posibilul să readucem Coca-Cola Lime, în toate variantele de ambalaje, înapoi pe rafturile magazinelor, cât mai repede. Le mulţumim consumatorilor şi le promitem că această situaţie este una temporară", declară Jaak Mikkel, General Manager Coca-Cola HBC România.

Coca-Cola Lime a fost dezvoltată pentru România, la solicitarea echipei locale, cu scopul de a veni în întâmpinarea preferinţelor consumatorilor români şi a tendinţelor actuale de consum. Aşteptările echipei Coca-Cola România au fost confirmate şi depăşite. Până la jumătatea lunii decembrie, consumatorii Coca-Cola Lime se pot bucura de această băutură în ambalaje de 250 ml (sticlă returnabilă), 330 ml (sticlă nereturnabilă şi doză) şi 500 ml (pet).

Coca-Cola estimează că, începând cu a doua jumătate a lunii decembrie, Coca-Cola Lime va fi disponibilă la nivel naţional, în toate variantele de ambalaje.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel