Data actualizării:
Data publicării:

Coarnă: PSD m-a sancționat. Au crezut că mă vor speria. Nu mă duc la AUR

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Dumitru Coarnă
Sursă foto: Facebook Dumitru Coarnă

Deputatul PSD Dumitru Coarnă a făcut precizări, pentru DC News, după ce Camera Deputaților a aprobat, marți, solicitarea grupului parlamentar al PSD de a-l schimba de la Comisia pentru apărare la Comisia pentru egalitate de șanse. 

Dumitru Coarnă susține că PSD l-a sancționat pentru pozițiile sale publice. Mai mult, a apărut informația că ar dori să treacă la AUR, fapt negat clar de Dumitru Coarnă, în exclusivitate, pentru DC News.

'Nu doresc să trec la AUR'

'Nu doresc să trec la AUR. Este exclus. Este o informație falsă!', a menționat Dumitru Coarnă.

'Am avut îndrăzneala să gândesc singur și acest lucru a deranjat și deranjează. PSD m-a sancționat pentru trei atitudini pe care le-am avut. Am contestat la CCR Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2016, privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal. Contestația a fost admisă de CCR. Prin urmare, ce am făcut este în spiritul și în litera Constituției pe care o voi respecta în continuare.', a subliniat Coarnă.

'În al doilea rând, am votat moțiunea simplă împotriva ministrului Virgil Popescu. De asemenea, m-am abținut la votul de modificare a regulamentului Camerei Deputaților, unde se dorea adăugarea la lege, în aceeași zi, acest fapt nefiind constituțional.', a punctat Coarnă.

'Am votat în conformitate cu Articolul 69, din Constituția României, alineatul (1): În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, respectiv alineatul (2): Orice mandat imperativ este nul și cu Articolul 72, alineatul 1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.', a spus Coarnă.

'PSD m-a sancționat. Au crezut că mă vor speria'

'PSD m-a sancționat, nu este vorba despre altceva. Toată lumea a văzut acest lucru, expertiza mea era în sfera dreptului muncii, sistemelor de ordine și siguranță publică. Nu este o problemă, mă descurc oriunde. Sunt obișnuit cu războiul de gherilă, vin din sindicate, știu cum funcționează sistemul, dar este clar o sancțiune. Au crezut că mă vor speria cu acest lucru. Este exclus așa ceva, dar este o dezamăgire pentru că un partid care se vrea social-democrat are o atitudine de acest fel, dictatorială. Indiferent de consecințe, voi gândi la fel și în continuare', a concluzionat Dumitru Coarnă, deputat PSD, pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel