Coaliţia respinge alegerile anticipate, procedura ar fi încheiată în septembrie
Liderii coaliţiei au decis, luni, că nu pot fi de acord cu organizarea alegerilor anticipate, pe considerentul că o astfel de procedură, dacă ar fi iniţiată, nu ar putea fi încheiată decât prin luna septembrie.
"Liderii coaliţiei nu sunt de acord cu ideea alegerilor anticipate, arătând că această procedură nu ar putea fi încheiată decât prin luna septembrie dacă ar fi iniţiată", au spus surse din coaliție, relatează Mediafax.
Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară, pentru două zile, în 23 ianuarie, de la ora 13.00 şi în 24 ianuarie, de la ora 11.00. Sesiunea extraordinară a fost convocată la solicitarea grupurilor PSD şi PNL, în contextul manifestaţiilor din stradă.
La dezbaterea din Parlament privind situaţia politică actuală, care se va desfăşura în 23 ianuarie, premierul Emil Boc va avea un punct de vedere, iar grupurile parlamentare îşi vor exprima ulterior poziţiile.
Citeşte şi:
Emil Boc manipulează: anticipatele se pot organiza în două luni
Strategia PDL, după proteste. Demisia lui Băsescu ar salva partidul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News