CNMT și CNS, plângere în instanță pentru că le-ar fi fost interzisă manifestația de Ziua Libertății Secuilor
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Consiliul Național Maghiar din Transilvania și Consiliul Național Secuiesc vor face plângere în instanță pentru că le-ar fi fost interzisă o manifestație.

Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, Tokes Laszlo, şi preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Balázs Izsak, au anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că vor face plângere la instanţele de judecată pentru faptul că ar fi fost interzisă manifestaţia de vineri, de la Târgu Mureş, dedicată Zilei Libertăţii Secuilor, potrivit Agerpres.

"Consider că a fost o măsură abuzivă din partea organelor de susţinere a ordinii, că nu au aprobat manifestaţia noastră, respectiv au interzis manifestaţia noastră pe stradă. După 10 ani, iarăşi am fost nevoiţi să organizăm manifestaţia pe trotuarele Mureşului. De fapt, doar primarul oraşului Soos Zoltan ar fi avut dreptul de a interzice această manifestaţie. El nu a interzis, dar nici nu a intervenit în favoarea noastră. Condamnăm acest act abuziv al organelor de stat. Este o ruşine şi o restricţionare a dreptului nostru la libera asociere şi la libera exprimare. De fapt, România nici după 33 de ani nu este în stare să adopte normele şi valorile europene privind drepturile comune ale minorităţilor, dreptul de exprimare liberă, dreptul de asociere şi sperăm că prin cale juridică vom avea posibilitatea să se judece acest act abuziv", a declarat sâmbătă Tokes Laszlo.

La rândul său, preşedintele CNS a spus că măsura Jandarmeriei a fost una de intimidare a comunităţii maghiare.

"Ieri, am adoptat o petiţie adresată Guvernului României şi sperăm că vom primi un răspuns. În această petiţie am cerut onorarea obligaţiilor internaţionale ale României şi în mod accentuat am vorbit despre Recomandarea 1201, pentru că România, când a devenit membru al Consiliului Europei, a avut un angajament unilateral privind respectarea acestei recomandări. (...) Dorinţa noastră este ca, înainte de aderarea la Schengen, să fie adoptate acele reglementări juridice care demonstrează în faţa comunităţii internaţionale că România este o ţară care respectă angajamentele. Autonomia şi doleanţa de autonomie are două suporturi: o misiune, un proiect de lege unde spunem ce dorim noi, statutul de autonomie a ţinutului secuiesc şi voinţa colectivă. Proiectul de lege va fi înaintat Parlamentului României, iar colectivitatea va susţine în continuare acest demers. Măsura Jandarmeriei în declararea acestui eveniment ca interzis doreşte să intimideze această colectivitate, care sprijină demersul nostru", a susţinut Balázs Izsak.

Participanţii la manifestările dedicate Zilei Libertăţii Secuilor, organizate la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, au adoptat, vineri, o petiţie adresată autorităţilor statului, prin care solicită Guvernului "să înceapă tratative despre statutul ţinutului secuiesc cu reprezentanţii legitimi ai poporului secuiesc".

La conferinţa de presă de la Cluj au fost prezenţi şi Erika Casajoana Daunert, membră a Comitetului Internaţional al partidului Împreună pentru Catalonia (Junts per Catalunya), Luke Uribe-Etxebarria, membru al Senatului Spaniei, reprezentând formaţiunea Eusko Alderdi Jeltzalea - Partidul Naţional Basc, şi Robert Starosta, preşedintele Asociaţiei de Iniţiativă pentru Autonomia Culturală a Sileziei, cărora Tokes Laszlo şi Balázs Izsak le-au mulţumit pentru susţinea demerurilor CNMT şi CNS. 

CITEȘTE ȘI     -      Autonomia Ţinutului Secuiesc. CNS: Solicităm ca Guvernul să înceapă tratative. România nu a îndeplinit acest angajament

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel