"Reamintim faptul că nici până astăzi, autorităţile maghiare nu l-au predat autorităţilor române pe fostul deputat Marko Attila, urmărit penal pentru prejudiciul uriaş adus statului român, de 89 de milioane de euro. Protejat de autorizaţiile de la Budapesta în faţa legilor internaţionale, cazul fostului deputat confirmă discursul VicePremierului maghiar şi oferă ,,imunitate tuturor celor care încalcă legea de etnie maghiară sub pretextul persecutării minorităţilor." Vicepremierul ungar mai declara: ,,Aceşti cetăţeni vor fi mereu bine primiţi în Ungaria, chiar şi cu familiile,indiferent că unii membri nu vorbesc limba ungară şi vor primi tot sprijinul nostru pentru a se stabili aici", precizează CNMR.
De asemenea, CNMR atrage atenţia că această ultimă parte a declaraţiei este extrem de periculoasă şi transmite un mesaj de ,,protecţie" faţă de încălcarea legii, inclusiv pentru faptele de corupţie către cetăţenii români, indiferent că sunt politicieni sau nu, indiferent că sunt de etnie maghiară sau nu.
Conform CNMR, "prin legea dublei cetăţenii aprobată în Ungaria, orice cetăţean român poate obţine cetăţenie maghiară existând cazuri deja, în care anumiţi cetăţeni de etnie română, fără niciun istoric cu naţiunea maghiară, au solicitat şi obţinut cetăţenia maghiară în schimbul unor avantaje. Repetăm astfel, pericolul pe care-l reprezintă planul autorităţilor de la Budapesta, ce anunţă prin această declaraţie protecţie tuturor duşmanilor statului român sau celor care încalcă legea în România dar pot fi utili regimului de la Budapesta".
Astfel, CNMR consideră extrem de grave aceste afirmaţii şi "reaminteşte Uniunii Democrate Maghiare din România şi domnului VicePrim-Ministru că pe teritoriul României, legea se aplică legal indiferent de gen, rasă, etnie, naţionalitate".
Totodată, cere Ministrului de Externe o reacţie fermă faţă de această politică de încurajare a infracţiunii promovate de Guvernul de la Budapesta.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol