CNCD se autosesizează în scandalul manifestului maghiarilor de la Baia Mare. Semnatarii riscă amenzi de 8000 de lei
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
manifest
manifest

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în scandalul manifestului maghiarilor de la Baia Mare. Mai multe oficialităţi din zonă, printre care viceprimarul şi mai mulţi preoţi, au semnat apelul „Noul strigăt pentru ungurimea din Baia Mare!”. După articolele DeCe News, CNCD a hotărât să ia poziţie. Cristian Jura, membru în Colegiul Director, a precizat că s-a autosesizat, iar cei care au elaborat acest manifest vor intra sub incidenţa OUG 137/ 2000 pentru că "este vorba de jignirea unui grup de persoane". Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, se va recuza în judecarea acestei cauze pentru că unul dintre preoţii care au semnat apelul l-a cununat religios. 

"Ne-am autosesizat. Consider că acest apel se înscrie sub incidenţa OUG 137/2000, pentru că este vorba de un document care jigneşte un grup de oameni", a precizat Cristian Jura. El a spus că s-au trimis deja adrese către MAI, iar semnatarii protestului vor fi chemaţi la CNCD pentru audieri. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi aceştia riscă amenzi de până la 8000 de lei.

Contactat de DeCe News, Csaba Asztalos a preciat că avea cunoştinţă de acest document, fiind de loc din Baia Mare, dar nu s-a autosesizat. El a explicat că sunt o serie de factori care a dus la elaborarea manifestului şi îi înţelege pe semnatari. “Eu nu voi vota, pentru că unul dintre preoţii care a semnat apelul m-a cununat religios. Fiind din Baia Mare ştiu mai bine problema. Deci acel document îi jigneşte în primul rând pe maghiari, nu se pomeneşte niciunde de români. Asta este părererea mea personală”, a explicat Asztalos.

“Noi, toţi semnatarii prezentului manifest (pedagogi, persoane civile şi publice, capii bisericilor responsabili pentru soarta ungurimii din Baia Mare şi zona Băii Mari), urmărim cu îngrijorare răspândirea unei gândiri şi a unui comportament care renunţă la identitate, care ameninţă existenţa comunităţii noastre. Boala ale cărei simptome sunt: răspândirea căsniciilor mixte, refuzarea educaţiei în limba maternă, exilul, contopirea cu corpul naţional majoritar, delăsarea faţă de noi înşine şi letargia au infestat şi cei mai buni oameni din comunitatea noastră: se răspândeşte ca o boală contagioasă şi în cadrul intelectualităţii din comunitatea noastră. În 1992, acum 20 de ani, mai mult de 25.000 de băimăreni se declarau maghiari. După ultimul recensământ, suntem doar 14.000. Aceasta, matematic, înseamnă o scădere de aproximativ 50% în doar două decenii. (…) Calculând cu un timp de înjumătăţire de 20 de ani, peste o jumătate de secol de-abia o să mai fie unguri în zona Baia Mare. Putem avea oare conştiinţa curată? Am făcut oare totul pentru a opri acest proces?”, se arată în prologul apelului „Noul strigăt pentru ungurimea din Baia Mare!”

Citeşte aici apelul maghiarilor şi lista semnatarilor: „Noul strigăt pentru ungurimea din Baia Mare!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel