Data publicării:

CNAS reia tratamentele fără interferon pentru pacienţii cu hepatita C

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat reluarea tratamentelor fără interferon pentru pacienții cu hepatita C. 

CNAS a finalizat negocierile în baza cărora vor fi încheiate, până la finalul acestui an, noi contracte cost-volum-rezultat pentru tratamentul hepatitei virale cronice C, se arată într-un comunicat de presă. 

În baza acestor contracte, vor beneficia de tratament un număr de 17.500 de pacienţi adulţi cu hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză şi ciroză compensată, pentru genotipul 1b, cel mai des întâlnit în România, dar şi pentru genotipurile 1a şi 4, care înregistrează o incidenţă mai scăzută în ţara noastră.

Tratament și pentru copii, în premieră

 

De asemenea, pentru prima oară va fi acordat tratament fără interferon şi pentru 100 de copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.

"Am ţinut foarte mult ca accesul pacienţilor cu hepatita C la tratamentele fără interferon să fie reluat chiar din acest an. Hepatita C este o problemă de sănătate publică, pe care trebuie să o tratăm cu maxim interes, în concordanţă cu recomandările OMS privind eradicarea acestei afecţiuni până în anul 2030", a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

Negocieri pentru un nou contract

CNAS a demarat şi procedurile necesare pentru iniţierea negocierilor în vederea încheierii unui contract de tip cost-volum-rezultat pentru tratamentul pacienţilor cu hepatita C care nu pot utiliza regimurile terapeutice fără interferon actuale, respectiv pentru pacienţii cu ciroză decompensată şi cei cu genotipurile mai rar întâlnite în ţara noastră: 2,3,5,6. Numărul pacienţilor care vor beneficia de acest tratament va fi comunicat de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătaţii.

De asemenea, CNAS a mai finalizat şi negocierea unui contract cost-volum-rezultat în baza căruia va fi asigurat tratamentul pentru un număr de 300 de pacienţi adulţi cu hepatita C (toate stadiile de fibroză şi ciroză compensată) care nu au răspuns terapeutic la tratamentele fără interferon urmate anterior.

Trei județe noi beneficiare

Odată cu derularea noilor contracte, tratamentul fără interferon va fi acordat şi în judeţele Suceava, Vâlcea şi Arad. Astfel, tratamentul va fi asigurat adulţilor de medici din specialităţile gastroenterologie şi boli infecţioase aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 16 judeţe, precum şi cu CAS AOPSNAJ.

Pentru copii, tratamentul va fi asigurat de medicii cu specialităţile gastroenterologie pediatrică şi boli infecţioase aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 10 judeţe (Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş) şi din Municipiul Bucureşti, precum şi cu CAS AOPSNAJ.

A crescut numărul beneficiarilor

Tratamentul fără interferon pentru pacienţii cu hepatita C a fost introdus în România începând cu anul 2015, în baza contractelor cost-volum-rezultat încheiate de CNAS. În fiecare an, a crescut numărul pacienţilor care au beneficiat de aceste tratamente, astfel:

- 2015 - 2016: 5800 pacienţi;

- 2016 - 2017: 12.000 pacienţi;

- 2018 - 2019: 13.000 pacienţi.

Tratamentul fără interferon are o rată de vindecare a hepatitei C de peste 95%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel