Casa Națională de Asigurări și Ministerul Sănătății resping acuzațiile medicilor de familie și îi cheamă să semneze contractele până la 1 iulie. CNAS susține într-un comunicat că a îndeplinit 12 din cele 15 solicitări ale medicilor, iar consultările au avut loc încă din 2015.
”Din cele 15 observaţii şi propuneri formulate de SNMF şi FNPMF, 12 au fost preluate în proiectul de Contract-Cadru, iar 3 nu au fost preluate, deoarece fie contravin legislaţiei în vigoare, fie deja sunt în curs de aplicare sau aduc atingere disciplinei contractuale, aşa cum s-a motivat pe larg într-o adresă trimisă de CNAS celor două organizaţii. În urma negocierilor cu CMR, precum şi a consultărilor cu cele două organizaţii (ale medicilor de familie-n.red.), au fost acceptate mai multe propuneri, printre care cele referitoare la:
- extinderea perioadei de raportare în platforma informatică a serviciilor medicale acordate off-line, de la 72 de ore din momentul acordării la 3 zile lucrătoare după data acordării serviciului respectiv, pentru evitarea problemelor create de zilele nelucrătoare/sărbătorile legale;
- revizuirea sistemului de sancţiuni pentru încălcarea contractului cu casa de asigurări de sănătate;
- limita minimă de 800 de asiguraţi pe lista de pacienţi a medicilor de familie;
- redefinirea grupelor de vârstă pentru examinarea şi înregistrarea parametrilor de dezvoltare pentru pacienţii minori;
- modificarea unor servicii medicale preventive şi profilactice.
Totodată, în proiectul normelor de aplicare a Contractului-Cadru se prevăd majorări ale valorii minime garantate a punctului per capita (de la 4 la 4,3 lei – creştere 7,5%) şi ale valorii minime garantate a punctului pe serviciu (de la 1,9 la 2 lei – creştere 5%), majorări care în niciun caz nu pot fi considerate "pomană", aşa cum afirmă cele două organizaţii menţionate, dacă ţinem cont atât de constrângerile bugetare cât şi de creşterile de finanţare pentru medicina primară din anii anteriori (+9,91% în anul 2013 faţă de 2012, +7,75% în anul 2014 faţă de 2013, +5,30% în anul 2015 faţă de 2014).
În aceste condiţii, prelungirea dezbaterilor pe tema Contractului-Cadru şi a normelor de aplicare a acestuia, în urma presiunilor SNMF şi FNPMF, ar echivala cu o nouă amânare a intrării în vigoare şi, având în vedere că deja suntem la jumătatea anului, la tergiversarea introducerii măsurilor reglementate în beneficiul medicilor de familie, dar şi al celorlaltor categorii de furnizori de servicii medicale, până la începutul anului următor.
CNAS doreşte să înceapă perioada de contractare şi să finalizeze acest proces în timp util, astfel încât să nu se ajungă la semnarea retroactivă a contractelor cu furnizorii de servicii medicale” se arată în comunicatul CNAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video