Contractele de management ale președinților-directori generali ai caselor județene de asigurări de sănătate au încetat în data de 30 septembrie în urma actualizării indicatorilor de performanță, a anunțat CNAS, potrivit Agerpres.
Până la organizarea concursurilor de ocupare a acestor posturi au fost numiți președinți-directori generali interimari, persoane care îndeplinesc condițiile necesare.
"Am considerat necesară această redefinire a obiectivelor, indicatorii de performanță erau perimați. Președinții-directori generali revocați din funcție au posibilitatea să participe la concursurile care vor fi organizate pentru ocuparea acestei funcții în concordanță cu noii indicatori", a explicat Vasile Ciurchea, președintele CNAS.
Actualizarea indicatorilor s-a realizat cu precădere ținând cont de gradul actual de informatizare a sistemului asigurărilor sociale de sănătate, informează sursa citată.
CNAS precizează că introducerea cardului național de sănătate dă o nouă dimensiune a activității caselor de asigurări de sănătate din punct de vedere al monitorizării, evaluării, validării și decontării serviciilor medicale.
"Îmbunătățirea colaborării cu furnizorii de servicii medicale în interesul asiguraților este un obiectiv prioritar al sistemului de asigurări de sănătate. Creșterea responsabilității și a transparenței în utilizarea eficientă a fondurilor din sistem este o altă prioritate transpusă în actualii indicatori de performanță. Creșterea disciplinei contractuale și financiare. Responsabilizarea președinților-directori generali, manageri locali ai sistemului public de sănătate, prin operaționalizarea și cuantificarea mai clară și mai obiectivă a rezultatelor activității lor. Astfel, numărul de indicatori de performanță a crescut de la 65 la 111", a explicat CNAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”