Data publicării:
CNAS a făcut anunțul decisiv despre cardul de sănătate
CNAS a anunțat, marți, că serviciile medicale în sistemul public de sănătate vor fi acordate asiguraților cu vârsta de peste 18 ani în baza cardului național de sănătate începând cu 1 septembrie.
"Opoziția nu își mai amintește de lungul șir de președinți ai CNAS și miniștri PDL - PNL ai sănătății care trebuiau să implementeze sistemul cardului de sănătate și probabil nici nu a calculat suma care s-a risipit prin prisma neglijenței lor. De asemenea, dacă i-ar fi interesat ce face guvernarea, ar fi observat că de astăzi rulează spotul TV care anunță că de la 1 septembrie cardul devine obligatoriu sau măcar declarația președintelui CNAS pe această temă și nu ar mai fi pierdut vremea cu acea conferință de presă", susține CNAS, într-un comunicat citat de Agerpres.
Reacția vine după ce, în cursul zilei de marți, prim-vicepreședintele PNL Cristian Bușoi a solicitat Executivului să implementeze cardul național de sănătate, subliniind că nu există niciun motiv pentru o nouă amânare și că, în caz contrar, va fi un nou motiv pentru a cere demisia Guvernului.
Vezi aici detalii: Cristian Bușoi, mesaj pentru Guvern: Va fi încă un motiv pentru a cere demisia
În context, comunicatul CNAS reamintește că ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat că s-a decis că utilizarea cardului de sănătate nu mai poate fi amânată, sistemul are nevoie de acest instrument, iar economiile care se vor face se vor regăsi în numărul și calitatea serviciilor oferite asiguraților.
La rândul său, președintele CNAS, Vasile Ciurchea, subliniază că a venit momentul ca acest card să funcționeze așa cum a fost el gândit: "Consider că a fost suficientă perioada de acomodare. Totodată, această perioadă a fost necesară. Am considerat important să ne asigurăm că acest instrument util pentru sistem nu blochează accesul asiguraților la servicii medicale. Sunt convins că vor exista critici indiferent de momentul în care cardul va fi singurul instrument de validare și decontare a serviciilor din sistem", explică Ciurchea, citat în comunicatul de presă.
CNAS informează că serviciile medicale în sistemul public de sănătate vor fi acordate asiguraților în baza cardului național de sănătate începând cu 1 septembrie, excepție făcând asigurații pentru care cardul de sănătate nu a fost încă tipărit. Aceștia vor primi în continuare servicii medicale conform vechiului sistem de validare și decontare, până când cardul lor va fi tipărit și transmis prin poștă.
Citește și: CARD SĂNĂTATE. Nicolae Bănicioiu: Poate fi validat în orice instituție medicală, cu excepția farmaciilor
Asigurații pe numele cărora a fost tipărit cardul, dar din diverse motive nu au intrat încă în posesia lui, trebuie să se adreseze casei de asigurări în evidența căreia se află, pentru a solicita eliberarea cardului de sănătate, precizează CNAS.
În prezent, conform sursei citate, la casele de asigurări de sănătate se află peste 300 de mii de carduri care așteaptă să fie ridicate, în timp ce aproape 15 milioane de carduri au ajuns deja la asigurați.
De asemenea, potrivit CNAS, casele de asigurări de sănătate vor elibera adeverințe de înlocuire a cardului pentru persoanele care solicită card duplicat și pentru asigurații care din motive personale sau religioase refuză utilizarea cardului de sănătate.
Vezi și: Victor Ponta, card sănătate: Există lobby împotriva cardului de sănătate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News