Data publicării:

CNA, comisie de anchetă. Herjeu, despre ”sufrageria lui Dragnea”

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp
Radu Herjeu
Radu Herjeu

Radu Herjeu, membru CNA, a declarat, pentru DC News, ce se așteaptă de la comisia de anchetă pe care parlamantarii opoziției vor să o înființeze în urma unei decizii de amendare a postului Realitatea TV. 

"Eu abia aștept să se înființeze comisia de anchetă, să mă simt și eu bine că sunt cercetat de Parlament. Adică cine a mai fost în situația? SRI și acum... CNA. Mi se pare simptomatic pentru că este an electoral și pentru că mai ales un anumit partid și-a propus să apere un post de televiziune prin toate mijloacele pe care le are la dispoziție și asta a făcut înclusiv fostul președinte al acestui partid, actualul președinte al României singurul care, în 29 de ani a ieșit public în favoarea unei televiziuni ce fusese sancționată conform legii pentru derapaje de la legea audiovizualului. Mi se pare anormal, dar e democrație”, a zis Radu Herjeu pentru DC News.

Înființarea comisiei de anchetă presupune suspiciuni de abuzuri 

Herjeu spune că înființarea unei comisii de anchetă ar trebui să pornească de la niște suspiciuni pentru fapte foarte grave, nu pentru a analiza legalitatea amenzilor: "Parlamentul este suveran. Noi nu avem imunitate, spre deosebire de alții, nu suntem imuni și ne vom prezenta dacă ne cheamă. Orice decizie a CNA poate fi însă atacată în instanță. Doar instanța poate decide dacă o decizie a CNA a fost prea dură. Nu văd cum parlamentarii vor face o anchetă privind legalitatea deciziei noastre.

Cine poate să decidă așa ceva? Ideea de a face o comisie de anchetă presupune suspiciuni de abuzuri foarte grave. Pe partea de legalitate decide doar instanța. Parlamentarii pot analiza doar cel mult dacă membrii CNA au fost în sufrageria lui Dragnea și că de asta au amendat Realitatea TV. Constituirea unei comisii implică o acuzație foarte gravă asupra membrilor CNA și anume că sunt corupți sau că au făcut un abuz în serviciu. Eu sunt solidar cu instituția la care lucrez chiar dacă în anumite cazuri nu sunt de acord cu deciziile care se iau în mod democratic."

Invitație pentru săptămâna viitoare 

"Am primit deja o invitație să ne prezentăm săptămâna viitoare la comisia de la Camera Deputaților la solicitarea unui parlamentar USR. Mi se pare că se pune o presiune politică foarte mare. Au fost posturi amendate cu sume foarte mari. De exemplu, România TV a luat 120.000 de lei, cea mai mare amendă și nu am auzit niciun politician, nici măcar la ei în studio, care să își permită să inducă ideea că acea decizie a fost un abuz sau că pe membrii CNA i-a sunat cineva pentru acesct lucru. Dar fiecare își face campanie electorală cum dorește", a adăugat Herjeu.   

  VEZI ȘI:

PSD, replică pentru Iohannis, după atacul pe buget

Plan schimbat în lupta anti-PSD. Herjeu: Ați observat?


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel