Data publicării:

CNA, apel către toate televiziunile după tragedia din Colectiv

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au decis în şedinţa de marţi să le recomande televiziunilor să nu transmită imagini de la priveghi şi de la ceremoniile funerare ale victimelor din clubul Colectiv. 

"Au început să vină reclamaţii (pe tema relatărilor de la televiziune despre tragedia din clubul Colectiv n.r.), se lucrează pe perioada respectivă şi când vom avea gata monitorizarea va intra în şedinţă. Aş vrea să vă citesc un apel venit din partea familiilor lui Mihai Alexandru şi Cătălinei Ioniţă, victime ale tragediei din clubul Colectiv, care fac apel la decenţă şi discreţie, cerând reprezentanţilor instituţiilor publice mass-media, societăţii civile să respecte dreptul la intimitate al familiilor îndoliate", a declarat vicepreşedintele CNA, Răsvan Popescu.

Potrivit acestuia, familiile cer presei să se abţină de la a filma, transmite, prelua imagini de la priveghi şi ceremoniile funerare ca o dovadă de respect în memoria celor decedaţi. "O să vă rog să şi urmăriţi la monitorizare chestia aceasta", a adăugat Popescu. La rândul său, Dorina Rusu, un alt membru CNA, a spus că a făcut o autosesizare privind modul în care a fost tratată tragedia. "M-am uitat în primul rând ca telespectator, părinte, ca om normal, ceea ce am avut în vedere când am făcut această autosesizare nu a fost să amendez pe cineva neapărat, ci cred că este necesar să facem o analiză, să vedem cum s-au abordat lucrurile şi mai ales pentru că eu cred că, dacă s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat deoarece instituţiile din ţara aceasta nu şi-au făcut datoria aşa cum trebuia", a fost de părere Dorina Rusu, potrivit Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel