CNA: Antena 1, amendată
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat, marţi, postul de televiziune Antena 1 cu 15.000 de lei, pentru limbaj injurios în mai multe ediţii ale emisiunii 'Un show păcătos'.

Membrii Consiliului au arătat că au fost încălcate prevederile potrivit cărora moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

De asemenea au arătat membrii CNA, într-o ediţie a emisiunii 'Acces direct' nu au fost respectate prevederi legislaţiei audiovizualului, potrivit cărora în intervalul orar 6,00 - 22,00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune, care conţin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale ori practici oculte.

'A existat marcaj de avertizare, moderatorul a atras atenţia în majoritatea cazurilor că se taie microfoanele', a declarat reprezentantul postului, Norina Ionescu, în cadrul şedinţei CNA de marţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel